Jurnalistul Răzvan Dumitrescu de la DC News l-a avut joi invitat pe fostul lider PSD, Liviu Dragnea, cu care a vorbit despre problemele actuale ale României. Acesta i-a spus că „până la ruşi, ne mănâncă facturile” și l-a întrebat Dragnea despre motivul pentru care facturile au crescut atât de mult în ultima perioadă și au dus țara într-o adevărată criză energetică.
Liviu Dragnea, adevărul despre criza energiei din România
„Eu vreau să vă întreb de ce credeţi că se întâmplă lucrul ăsta? Din greşeală sau cu intenţie?”, l-a întrebat jurnalistul pe Dragnea.
Dragnea spune că nu este vorba de o greșeală, ci că totul a fost făcut întenționat pentru ca România să fie îngenuncheată economic de marile puteri.
„Sigur nu poate să fi din greşeală. Adică nu pot fi atât de proști să nu înțeleagă. Este făcută şi această operaţiune cu preţurile uriaşe la facturi ca parte dintr-un alt şir de operaţiuni care se face în România, despre care eu am vorbit mult înainte să mă ridice, şi anume România să fie îngenuncheată.
Atât în ceea ce priveşte sporirea resurselor naturale, distrugerea firmelor româneşti. Au început cu cele mari, continuă cu cele mijlocii şi o să ajungă până la cele mici, preluarea întregului comerț din România, și en gros și en detail, îngenuncherea agriculturii, iar acum suntem în faza în care trebuie să îngenuncheze, efectiv, populaţia şi companiile. Adică distrugerea economiei din cauza preţurilor prohibitive, foarte mari, uriaşe.
Și populaţia care, efectiv, încet, încet nu-o să mai poată să plătească. Din păcate, ştim că sunt oameni care s-au sinucis pentru că nu vedeau nicio soluţie. O să urmeze, probabil, preluarea de proprietăţi, terenuri, case”, a transmis joi, la DC News, Liviu Dragnea.
Fostul lider PSD mai spune că a vrut să avertizez populația
Întrebat de Răzvan Dumitrescu dacă nu poţi achita facturile, ţi se pune sechestru pe bunuri, Liviu Dragnea spune că pe el l-au acuzat că este corupt și anti-european când a vrut să vorbească despre aceste lucruri.
„Sigur! Când eu spuneam asta, toată lumea zicea că sunt corupt, că sunt anti-european sau că am ceva împotriva multinaţionalelor. De ce zic că nu este prostie, ci este intenţie: pentru că preţul nu este mărit de cineva de afară. Prețul este mărit în mod deliberat de către Guvern.
Deci când tu ai 550 de lei preţul în piaţă la un moment dat şi tu vii cu o lege cinică a plafonării şi tu, de fapt, majorezi. Băi, băieţi, eu cred că voi nu câştigaţi suficient! Ia, mai luaţi de aici!
Şi au ajuns la 1.000, ca să ducă la furnizorul de ultimă instanţă până la 3.000. Adică, facturi mărite de trei ori, de patru ori, de zece ori. Cine își imaginează că astea pot fi plătite?”, a mai transmis Liviu Dragnea în emisiune.