Conform ultimelor informații postate de fostul secretar general al PSD, Codrin Ștefănescu, se pare că starea de sănătate a lui Liviu Dragnea nu este una tocmai bună. Într-o postare pe rețelele de socializare, Ștefănescu a dezvăluit că a fost în vizită la fostul lider PSD și a discutat cu acesta.
Fostul secretar general al PSD, Codrin Ștefănescu, a scris într-o postare pe Facebook că a fost în vizită la Liviu Dragnea și a vorbit cu acesta despre mai multe subiecte, printre care și situația din PSD sub conducerea lui Marcel Ciolacu, dar și măsurile luate de Guvernul Orban în contextul pandemiei de coronavirus.
Ștefănescu a scris în postare și despre starea de sănătate a fostului lider PSD, precum și despre faptul că nu are drept la muncă și nu i se permite să vorbească cu presa. „Starea lui de sănătate se înrăutățește în mod constant”, a punctat Codrin Ștefănescu.
„Astăzi am fost sa-l vād pe Liviu! Dimineațā la prima orā, exact cum am primit dreptul la vizitā. Am vorbit cu el despre multe lucruri la ordinea zilei. Despre situația PSD sub Ciolacu și gașca sa securistoidā, despre cum au fost inlāturați de pe liste mai mult de o sutā de parlamentari PSD, despre inepțiile guvernului-gen închiderea piețelor, despre starea de spirit din societate.
M-a rugat sā transmit mulțumiri tuturor celor ce i-au scris.
In rest, situația lui e neschimbatā de data trecutā: nu i se dā dreptul la muncā, nu are voie sā vorbeascā cu presa, starea lui de sānātate se inrāutāteste in mod constant. Hotârea instanței nu se aplicā in cazul sāu, nimeni nu ia poziție publicā in fața acestui șir de abuzuri, foștii colegi sunt muți ca peștii și dârdâie de fricā!
V-am promis cā vā țin la curent, asta am fācut!”, a scris Codrin Ștefănescu în postarea sa de pe Facebook.
I s-a retras și un titlu onorific în Maramureș
Recent, consilierii judeţeni au decis retragerea titlului onorific de „Ambasador al turismului maramureşean” acordat lui Liviu Dragnea, au informat, într-o postare publică, reprezentanţii Biroului de presă al Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş.
Conform sursei citate, hotărârea a fost luată în cadrul şedinţei ordinare a CJ Maramureş la propunerea liderului grupului PMP, Romeo Dobocan, care a solicitat includerea pe ordinea de zi a primei şedinţe, la „Diverse”, a unei declaraţii. Având în vedere că şedinţa s-a desfăşurat în sistem videoconferinţă, Romeo Dobocan a solicitat ca documentul să fie citit în plen şi să fie supus la vot de către consilierii judeţeni.
Potrivit conţinutului solicitării, „Maramureşul duce, de 3 ani şi jumătate, povara unui gest ruşinos făcut, neinspirat, de preşedintele Consiliului Judeţean de la acea vreme.
„Actul nu a fost condamnat oficial, în plenul acestui for niciodată. Distincţia de ‘Ambasador al turismului maramureşean’ acordat lui Liviu Dragnea, ajuns condamnat politic, a fost un gest de obedienţă şi servilism politic, în contradicţie cu ceea ce ar trebui să însemne un astfel de titlu, chiar dacă este unul onorific. Dorim să asociem pe mai departe imaginea Maramureşului cu cel care a fost părintele Ordonanţei de Urgenţă nr. 13? Se simt maramureşenii reprezentaţi, ca imagine, de premierul din umbră şi autorul moral al gazării manifestanţilor paşnici din august 2018 din Piaţa Revoluţiei? Alăturăm Maramureşului imaginea cercetatului penal pentru constituirea de grup infracţional organizat, intrat în atenţia OLAF? Ne poate promova şi susţine interesele în turism individul încarcerat la Penitenciarul Rahova în urma unei condamnări penale definitive?”, se arată în expunerea de motive susţinută de grupul PMP în CJ.
În baza acestor argumente, consilierul judeţean Romeo Dobocan a solicitat retragerea titlului onorific acordat lui Liviu Dragnea.
Sursă foto INQUAM / Octav Ganea