Liviu Dragnea ridică miza: vrea să fie și eliberat, dar și să i se ridice sechestrul pe avere pus în dosarul vizitei în SUA.
Deplasarea lui Dragnea, alături de Sorin Grindeanu, la Washington, după ce Donald Trump a câștigat scaunul de la Casa Albă, nu este privită cu ochi buni de procurori, prin prisma cheltuielilor efectuate.
Liviu Dragnea ridică miza: Cere ridicarea sechestrului pe avere
Liviu Dragnea cere magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti ridicarea sechestrului pe avere, în dosarul în care este judecat pentru banii cheltuiţi cu o ocazia vizitei din Statele Unite.
Şedinţa de judecată de miercuri se desfăşoară înaintea celei de joi de la Tribunalul Giurgiu, acolo unde Liviu Dragnea cere eliberarea condiţionată.
Decizia de joi a magistraţilor va fi una definitivă, scrie antena3.ro.
Trebuie amintit faptul că Judecătoria Sectorului 5 a respins, la finalul lunii iunie, contestația la executare formulată de Penitenciarul Prahova prin care era solicitată scăderea din zilele recunoscute ca fiind muncite de Liviu Dragnea în penitenciar a perioadei în care acesta s-a prezentat în fața judecătorilor.
Avocatul fostului lider al Camerei Deputaților a confirmat pentru Gândul respingerea contestației.
„Astăzi am mai câștigat încă o dată împotriva Penitenciarului Rahova”, a spus Flavia Teodosiu.
Decizia nu este definitivă, potrivit Portalului Instanțelor de Judecată.
„În baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C.pr.pen., respinge contestaţia la executare, astfel cum a fost precizată, formulată de petentul Penitenciarul Bucureşti Rahova în contradictoriu cu intimatul Dragnea Liviu Nicolae, ca neîntemeiată. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, la data de 25.06.2021”.
CAB a decis strămutarea procesului la Giurgiu
Iar Curtea de Apel București a admis, luna trecută, cererea de strămutare formulată de fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, în dosarul privind eliberarea condiționată.
Potrivit deciziei, procesul lui Liviu Dragnea a fost mutat la Tribunalul Giurgiu.
„Admite cererea de strămutare formulată de către petentul Dragnea Liviu Nicolae cu privire la dosarul nr.7901/302/2021.
În baza art.74 alin.2 Cod proc. penală dispune strămutarea judecării contestațiilor formulate de către petentul Dragnea Liviu-Nicolae și de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție împotriva Sentinței penale nr. 1025 pronunțată la data de 27.04.2021 de către Judecătoria sectorului 5 București în dosarul nr. 7901/302/2021 de la Tribunalul Bucureşti la Tribunalul Giurgiu”, se arată în decizia de luni a Curții de Apel București.
Mai multe procese câștigate de Dragnea
Aceeași hotărâre arată că se „desfiinţează Decizia penală nr.529 din data de 27.05.2021 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală în dosarul nr. 7901/302/2021”.
Acest lucru nu înseamnă, însă, că Dragnea va fi eliberat, ci că cererea de eliberare va fi rejudecată la Tribunalul Giurgiu.
Fostul lider PSD a cerut strămutarea dosarului, după ce Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia.
În ultima vreme, Liviu Dragnea a câştigat mai multe procese cu Penitenciarul Rahova. Magistraţii au stabilit că i-au fost încălcate mai multe drepturi, printre care dreptul la muncă, sănătate şi apărare, iar lunile în care nu a muncit i-au fost pontate ca lucrate.
Sursă foto: Dreamstime.