Aurelian Bădulescu, viceprimarul Capitalei, a declarat că urmează să facă publice o serie de documente care vor atesta modul în care au fost implicați Liviu Dragnea și ministrul de Interne Carmen Dan, în cadrul protestelor din 10 august. Acesta susține de asemenea că documentele se află deja în posesia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția militară.
„Zilele următoare voi pune la dispoziţia presei documente din timpul evenimentelor şi documente care fac parte şi au fost deja depuse la Parchetul de pe lângă Înalta Curte, secţia militară, documente din care veţi vedea implicarea şi modul în care binomul Dragnea-Carmen Dan a reuşit să manipuleze structurile din acea zi astfel încât Jandarmeria să fie ciuca bătăilor’, a declarat Aurelian Bădulescu.
Viceprimarul Capitalei susține de asemenea că documentele atestă faptul că de la nivelul Guvernului nu se dorește lămurirea a ceea ce s-a întâmplat în 10 august.
„Dana, unde ai fost pe 10 august? Dana, poţi să-mi spui discuţiile pe care le-ai avut cu numitul Liviu Dragnea şi Arsene, împreună cu secretarul de stat plecat de la Interne şi, în secret, numit la Ministerul Apărării Naţionale? Dana, ai curaj până vei fi pusă pe lista lui Liviu Dragnea de europarlamentare, să nu laşi Jandarmeria să tragă ceea ce ai reuşit tu să faci în baza unei înţelegeri prealabile cu Liviu Dragnea?”, a întrebat retoric viceprimarul Capitalei.