Liviu Dragnea e distrus! Cum a lăsat-o pe Irina Tănase

Liviu Dragnea, fost preşedinte al Partidului Social Democrat, se află în prezent după gratii, însă situaţia nu este mai bună nici pentru familia sa, aflată în libertate. Documentele vorbesc despre datorii imense, de zeci de milioane de lei. Cum s-a ajuns până aici?

Cu toate că fostul preşedinte PSD Liviu Dragnea se bătea cu pumnii în piept pentru susţinerea salariaţilor români şi a capitalului românesc, Ferma Salcia, afacerea familiei sale, se pare că nu-şi plătea salariaţii la timp.

Detaliile despre toate datoriile fermei de porci a familie Dragnea provin de la administratorul judiciar al societăţii, Eurosmart SPRL, care le-a publicat în Buletinul Procedurilor Insolvenței, potrivit G4Media.ro.

Furnizori, dar şi salariaţi neplătiţi la timp

Începând din martie 2020, Ferma Salcia este controlată de un administrator judiciar, după ce societatea deținută în acte până în ianuarie 2019 de fiul lui Liviu Dragnea nu și-a plătit furnizorii de purcei din Germania.

Insolvența a fost cerută încă din 2019 de o companie germană care furniza purcei fermei din comuna Salcia, pe care apoi familia Dragnea îi îngrășa și îi vindea în special în județe ca Teleorman, Olt, Dolj și Ilfov.

Mai interesant este nu doar că Ferma Salcia nu-și plătea furnizorii, ci nici angajații nu erau plătiți la timp. Eurosmart SPRL a descoperit sau a primit solicitări de plata a unor salarii în valoare totală de peste 100.000 de lei. Din această sumă, până la sfârșitul lunii octombrie 2020 s-au recuperat 94.000 de lei. Potrivit datelor deţinute de Ministerul Finanţelor, în anul 2009, Ferma Salcia deținea 72 de angajați.

Deși față de angajați au fost solicitate datorii de peste 100.000 de lei, față de societatea nașului de cununie al lui Dragnea jr, debitele erau de doar puțin peste 3.200 de lei. Administratorul judiciar a consemnat datorii de doar 3.200 de lei ale Fermei Salcia către Farmavet SA.

Datorii de zeci de milioane de lei

Această companie a fost deținută până în acest an de Paul Stănescu, un om de afaceri care a fost nașul de cununie al fiului lui Liviu Dragnea, Ștefan Valentin Dragnea. Mai mult, cu ocazia cununiei, Paul Stănescu a recunoscut că este prieten de peste 30 de ani cu Liviu Dragnea. Paul Stănescu a vândut Farmavet unui fond de investiții din China.

Insolvenţa a scos la iveală datorii de aproximativ 64 milioane de lei ale fermei de porci a familiei Dragnea către parteneri sau bugete publice. Principalele entităţi care au bani de recuperat de la Ferma Salcia sunt:

  • Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman – aproape 3,6 milioane de lei (din care doar 2,1 milioane de lei este trecută ca o datorie garantată a fi recuperată în procesul insolvenței);
  • Unicredit Bank – aproape 2 milioane de lei;
  • Alte datorii la bugetele publice mai sunt: 600.000 de lei către comuna Salcia, 400.000 de lei către Administrația Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor din Teleorman;
  • Nutrelo Group – aproape 20 de milioane de lei (firma este controlată de Ștefan Valentin Dragnea, cel care deține 80% dintre acțiuni);
  • Schweinemast Brader GMBH (furnizorul german de purcei) – aproape 9 milioane de lei.

Întreaga anchetă a G4Media poate fi citită aici.