Fostul lider al social-democraților mai are pe rol două dosare penale. În noiembrie 2017, procurorii anticorupție l-au pus sub acuzare în dosarul Tel Drum, pentru fraude cu fonduri europene. Dacă va fi găsit vinovat, Liviu Dragnea, care figurează suspect în acest dosar, ar putea primi până la 12 ani de închisoare.
Nu în ultimul rând, la finalul lui 2018, magistrații ÎCCJ au redeschis un alt dosar care vizează Tel Drum și în care Liviu Dragnea ar putea fi implicat. Deocamdată însă, ancheta se derulează în rem, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.
Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman.
Sentința este definitivă. Completul de 5 judecători a menținut astfel sentința dată în primă instanță.
Apelul lui Liviu Dragnea a fost admis doar pe latura civilă, scăzând suma pe care o are de plătit drept prejudiciu.
Patru din cei cinci judecători ai completului s-au pronunțat pentru condamnare. Judecătorul care a făcut opinie separată a considerat că procesul ar trebui rejudecat, așa cum a cerut apărarea lui Liviu Dragnea, invocând nelegalitate a completului de 3 judecători care a dat decizia în primă instanță. CCR trebuie să se pronunțe asupra acestui aspect.