Liderul PMP Eugen Tomac, a făcut un clasament, pe Facebook, al politicienilor de la noi. Cel mai slab politician de anul trecut a fost Viorica Dăncilă. Ludovic Orban este considerat politicianul „cel mai norocos politician” din 2019, iar pe președintele Iohannis „cel mai predictibil”. În ceea ce îl privește pe Liviu Dragnea, acesta este considerat păcăliciul politicii.
Viorica Dăncilă are parte de vești proaste
„1. Cel mai slab politician a fost Viorica Dăncilă, de departe. A plecat din fruntea Guvernului României prin moțiune de cenzură și a intrat cu mari eforturi în turul doi al alegerilor prezidențiale pe care le-a pierdut cu un scor zdrobitor.
2. Cel mai norocos politician în 2019 a fost Ludovic Orban. A ajuns prim-ministru într-un context extrem de fragil și a reușit să aducă la aceeași masă politiceni din tot spectrul politic pentru a da jos un guvern catastrofal și a obține susținere pentru învestirea propriului cabinet.
3. Cel mai predictibil politician a fost Președintele Iohannis, reales în funcția de Președinte fără mare efort. Procentul obținut însă îl obligă să fie mai activ și mai aproape de cei care i-au acordat încrederea pentru a reuși reforme esențiale pentru statul român.
4. La categoria “păcălici al politicii” primul este Liviu Dragnea, cel care nu voia să plece ca prostul din politică, dar a plecat cu duba. A ținut captiv propriul partid și a izolat o țară întreagă, sperând că se va salva prin jocuri politice mărunte.
Viitorul sună bine. Viitorul politicii românești este pe mâini bune și aici aș vrea să menționez mai multe nume care sunt convins că vor juca un rol important pe scena poltica românească: Theodor Paleologu, Mihai Neamțu, Adrian Papahagi și Ioana Constantin sunt, din punctul meu de vedere, politicienii care vor conta în România de mâine”, a scris Tomac.