Liviu Dragnea, decizie neașteptată în afaceri
Schimbare radicală pentru Liviu Dragnea! În timp ce foștii săi colegi sunt ocupați cu alegerile, el se concentrează pe afacerile pe care intenționează să le demareze în viitorul apropiat.
Surprinzător însă, Stal Energy SRL, societate controlată de cei doi copii ai politicianului, Valentin Ștefan Dragnea (60%) și Maria Alexandra Dragnea (40%), va fi dizolvată și radiată, conform unei hotărâri a Adunării Generale a Asociaților, publicată în Monitorul Oficial la jumătatea lunii mai.
Decizia este una surprinzătoare, având în vedere că firma abia fusese înființată la finalul lui august 2023 și nu a apucat să acumuleze venituri sau datorii. Stal Energy SRL avea ca obiect principal de activitate „producția de energie electrică” și își avea sediul în comuna Lița, județul Teleorman, la aceeași adresă cu societatea Nutrelo Group SA, deținută de fiul lui Liviu Dragnea.
În aceste circumstanțe, familia Dragnea își va concentra activitatea pe o altă firmă, South Sun Energy SRL (fostă Nutrelo Food SRL), care, începând cu anul 2022, și-a extins obiectele de activitate pentru a include producția, transportul, distribuția și comercializarea energiei electrice.
Familia Dragnea vrea să instaleze panouri solare la Turnu Măgurele
Conform dezvăluirilor Fanatik de anul trecut, South Sun Energy, parte a grupului Nutrelo, a transferat dreptul de proprietate asupra unui teren cu o suprafață de 460.163 mp (evaluat la 1.277.200 de lei), situat în Turnu Măgurele. Acest teren anterior aparținuse societății Gransiloz SRL, care a fost absorbită prin fuziune de Nutrelo Group SA în 2018. Gransiloz a fost înființată în 2008 de Petre Pitiș, director Tel Drum, cunoscut ca unul dintre apropiații lui Liviu Dragnea.
De asemenea, South Sun Energy a preluat un Certificat de urbanism emis de Primăria Turnu Măgurele, precum și un Aviz tehnic de racordare pentru producători emis de Distribuție Energie Oltenia. Conform documentului, investiția (amplasarea dispozitivelor de producere a energiei solare și racordarea la distribuitorul regional) va fi finalizată de noul proprietar.
Noii asociați ai lui Liviu Dragnea
Familia Dragnea își extinde rețeaua de firme cu Energy Multi Sistems SRL, în care fostul lider social-democrat deține o cotă de 30%. Alți asociați includ pe Mihai Sebastian Romulus, Dănuț Ungureanu și Dami Procons International SRL.
Dănuț Ungureanu este administrator la Electromontaj Carpați SA și la Institutul de Studii și Proiectări Energetice SA, două companii din grupul Romelectro, un lider în piața echipamentelor electrice, cu operațiuni pe mai multe continente. Interesant este faptul că firma la care Dragnea este asociat are sediul într-o clădire din București care aparține chiar grupului Romelectro.
Care este legătura cu mama Irinei Tănase?
La aceeași adresă, Liviu Dragnea a înființat o altă societate, la mijlocul lunii aprilie. Este vorba de LND Trading SRL, care are ca obiect principal de activitate „comerțul cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de costrucții și echipamentelor sanitare”.
Aici, politicianul este asociat cu Turcu Alin Cristian, care este administrator și deține 20%. Turcu, născut în 1983 în Turnu Măgurele, este implicat și în altă afacere, Rahmiteka Global SRL, o firmă specializată în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte.
Interesant este că Turcu a preluat societatea în octombrie 2023, iar cea care a cedat-o este Ana Alexandrina Tănase, mama fostei iubite a lui Liviu Dragnea, Irina Tănase, care a fondat firma în ianuarie 2022.