Liviu Dragnea, la un pas de libertate! Decizia judecătorilor schimbă tot în cazul fostului lider PSD

Ultima oră! Liviu Dragnea are astăzi o nouă şansă de a ajunge în libertate, fiind din nou la mâna judecătorilor. Fostul lider PSD aşteaptă în cursul zilei de joi un răspuns important al magistraţilor cu privire la o contestaţie din dosarul în care a fost condamnat la închisoare.

Liviu Dragnea a ajuns din nou, joi, în faţa magistraţilor după ce acesta a contestat modul în care s-a format completul care l-a condamnat în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Dacă Instanţa Supremă îi dă dreptate, Dragnea va fi pus în libertate. De altfel, miercuri Dragnea s-a prezentat la Tribunalul Bucureşti, tot pentru o contestaţie la executare, dar avocaţii săi au făcut o cerere de recuzare a judecaăoarei Orzaţă Maria Manuela, care însă a fost respinsă.

Acest magistrat formulase iniţial o cerere de abţinere având în vedere că, în trecut, a semnat un memoriu către CSM din partea Forumului judecătorilor din România pentru apărarea independenţei justiţiei şi a reputaţiei profesionale, pe motiv că Dragnea ar fi zis la televizor că politicienii merită încătuşaţi şi băgaţi la puşcărie.

În urmă cu două săptămâni, Dragnea a avut prima înfrângere din acest an, dupa ce judecătorii ICCJ i-au respins recursul în casaţie.

Dosarul DGASPC Teleorman

Pe 27 mai 2019, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Conform rechizitoriului întocmit de DNA, Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menţinerea ilegală în posturi a două angajate – Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Cele două nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor de muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei PSD Teleorman, a arătat DNA.

Potrivit procurorilor, Dragnea a determinat-o pe Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman. El a mai fost acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.