DNA l-a trecut joi pe Liviu Dragnea în bilanţul condamnărilor definitive. Astfel, 34 de persoane au fost condamnate definitiv în luna mai în dosare de corupţie instrumentate de procurorii anticorupţie, anunţă DNA joi într-un comunicat.
În cursul lunii mai 2019, în dosare de corupție instrumentate de D.N.A., au fost condamnați 34 inculpați prin 20 hotărâri judecătorești definitive, se arată în comunicatul DNA.
Printre condamnaţi se numără persoane care, la data faptelor, aveau următoarele funcții:
– un președinte consiliu județean (Liviu Dragnea, în dosarul Protecţia Copilului Teleorman)
– un viceprimar de municipiu (Horvath Anna, Cluj-napoca)
– un președinte ANAF (Sorin Blejnar, pentru trafic de influenţă)
– un director compania „Loteria Română” (Gheorghe Benea)
– șase persoane din conducerea unei direcții județene de protecția copilului (dosarul Liviu Dragnea)
– 3 avocați
– un executor judecătoresc
Pedepsele dispuse de judecători față de cei 34 inculpați variază între 6 ani închisoare și amendă penală.