Ziua mult aşteptată în care va ieşi din închisoare ar putea veni pentru Liviu Dragnea chiar săptămâna viitoare. Soarta fostului preşedinte al PSD stă acum în mâna a doi judecători de la Tribunalul Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti va judeca contestaţia lui Liviu Dragnea miercuri, 19 mai
Miercurea viitoare, pe 19 mai, Tribunalul Bucureşti trebuie să soluţioneze contestaţia depusă de Liviu Dragnea împotriva deciziei luate de judecătoarea Mirela Mădălina Știrbu de la Judecătoria Sectorului 5, cea care i-a respins acestuia eliberarea condiţionată.
Cei doi judecători care vor decide soarta lui Dragnea săptămâna viitoare sunt Ciprian Purice şi Claudiu Corobană.
Teoretic, aceştia ar trebui să accepte eliberarea lui Liviu Dragnea, mai ales că inclusiv Penitenciarul Rahova, prin Comisia pentru liberare condiționată, a constatat în 21 aprilie 2021 că fostul lider PSD îndeplinește toate condițiile pentru a fi pus în libertate, notează luju.ro.
Liviu Dragnea se află după gratii la Penitenciarul Rahova de doi ani de zile, după ce a primit o condamnare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de 3 ani şi 6 de luni, cu executare.
Dragnea trebuia să fie liber încă din februarie, susţine avocata sa
În urmă cu câteva săptămâni, avocata lui Dragnea, Flavia Teodosiu, spunea că fostul lider PSD ar fi trebuit să fie eliberat încă din luna februarie, dacă nu ar fi fost şicanat şi i se permitea accesul la muncă în interiorul penitenciarului.
“Ceea ce pot să vă spun este faptul că este o confirmare a îndeplinirii tututor condițiilor legale pentru aplicarea dispoziției legale în acest sens (respectiv a liberării condiționate), ceea ce înseamnă că dânsul a îndeplinit fracţia aceea de două treimi, din care evident s-au scăzut zilele de muncă-câștig. Și, bineînțeles, a îndeplinit toate celelalte condiții care sunt cumulativ prevăzute de lege.
Important este însă totodată să vă mai spun și următorul lucru – și anume: faptul că dânsul, dacă ar fi fost lăsat să iasă la muncă în toată această perioadă, respectiv din data de 29 iunie anul trecut până anul acesta, spre jumătatea lunii februarie, ar fi putut aplica pentru această liberare condiționată încă din februarie”, preciza avocata Flavia Teodosiu la acel moment.
Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea