Legea ”paradisurilor fiscale” pe insule și grinduri, inițiată de Șerban Nicolae, despre care multe voci din Parlament au spus că a fost dată cu dedicație pentru Liviu Dragnea, se află miercuri în dezbatere la CCR, în urma sesizărilor făcute de Președintele Klaus Iohannis și Guvern.

Reprezentanții opoziției, la vremea adoptării legii, care azi se află în coaliția aflată la guvernare, respectiv PNL și USR, au acuzat faptul că adevăratul scop al actului normativ ar fi fost transformarea insulei Belina într-un paradis fiscal.

Liviu Dragnea așteaptă decizia CCR

Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, miercuri, sesizările preşedintelui Klaus Iohannis şi Guvernului asupra legii privind regimul fiscal derogatoriu pentru terenurile din insule şi grinduri.

Şeful statului a transmis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra legii care prevede instituirea unui regim fiscal derogatoriu pentru terenurile din insule, grinduri şi alte suprafeţe de uscat, pentru construcţiile ridicate pe acestea şi activităţile economice de producţie de energie regenerabilă, turism, agrement, alimentaţie publică, comerţ cu amănuntul şi servicii conexe desfăşurate în aceste zone.

Preşedintele Iohannis indică faptul că, pentru terenurile respective, legea prevede scutirea de la plata taxei pe teren, stabilind în acest scop o derogare expresă de la aplicarea prevederilor Codului fiscal.

Reducere a taxelor și impozitelor locale pentru Liviu Dragnea

Totodată, acelaşi act normativ prevede, pentru activităţile economice autorizate, neaplicarea dispoziţiilor Codului fiscal prin care se stipulează impozitarea unei cote de 5% asupra veniturilor înregistrate şi obţinute din activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor, iar în privinţa activităţilor economice autorizate le este aplicabilă reducerea valorii la o cotă de 5%.

În ceea ce priveşte construcţiile şi activităţile economice se prevede că taxele şi impozitele locale calculate şi datorate potrivit Codului fiscal se reduc cu 50%.

Şeful statului precizează că impunerea acestor derogări de la Codul fiscal este de natură să determine o reducere a veniturilor la bugetul de stat, ceea ce, potrivit dispoziţiilor Constituţiei, necesită, în mod obligatoriu, indicarea sursei de finanţare. El adaugă şi obligaţia solicitării fişei financiare.

Preşedintele arată că pentru acest act normativ s-a solicitat doar punctul de vedere al Guvernului, nu şi fişa financiară obligatorie. El precizează şi că nici expunerea de motive a legii criticate nu detaliază impactul bugetar al soluţiilor legislative preconizate.

”Legiuitorul nu a respectat procedura constituţională”

„Solicităm Curţii Constituţionale să constate că nu au fost îndeplinite condiţiile legale şi constituţionale referitoare la solicitarea fişei financiare nici de către iniţiatorul propunerii legislative şi nici de către Parlament, ceea ce atrage neconstituţionalitatea în ansamblu a legii deduse controlului, prin raportare la dispoziţiile art. 138 alin. (5) din Constituţie”, se arată în sesizare.

Preşedintele Iohannis mai precizează că, potrivit acestei legi, insulele, grindurile şi alte suprafeţe de uscat cu o suprafaţă mai mare de 35 de hectare cu potenţial de exploatare economică rezultate prin acţiuni sau modificări naturale ale teritoriului ori prin lucrări de amenajare hidrotehnică, precum şi unele părţi din aceste terenuri a căror suprafaţă nu este mai mică de 10 hectare – sunt exceptate de la prevederile Legii apelor nr. 107/1996. Aşadar, rezultă că aceste categorii de terenuri se exceptează nu doar de la unele norme ale Legii nr. 107/1996, ci de la întreaga lege, regimul stabilit prin acest act normativ neaplicându-se respectivelor terenuri, subliniază şeful statului.

În acest context, şeful statului spune că legea criticată trebuia calificată şi adoptată, ca lege organică, cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere a Parlamentului, iar nu ca lege ordinară. În plus, şi conţinutul complex al actului normativ, afirmă Iohannis, solicita adoptarea sa ca lege organică.

Legea criticată reglementează într-un domeniu pentru care Constituţia prevede expres caracterul organic, respectiv intrarea unor terenuri în domeniul public al statului, concesionarea sau administrarea acestora, menţionează şeful statului.

„Considerăm că legiuitorul nu a respectat procedura constituţională de adoptare a legilor organice.

”Încălcare a principiului liberei concurenţe”

Neadoptând legea cu majoritatea cerută de norma constituţională, Parlamentul nu a respectat limitele domeniului organic prevăzute de art. 136 alin. (4) din Constituţie. Prin urmare, legea dedusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată ca lege ordinară, deşi aceasta conţine, din punct de vedere al criteriului material, prevederi care aparţin domeniului legii organice, ceea ce determină încălcarea art. 76 alin. (1) din Legea fundamentală, referitor la adoptarea legilor organice”, susţine şeful statului.

Preşedintele afirmă că legea creează atât o încălcare a principiului liberei concurenţe în economia de piaţă, cât şi o dublă discriminare: pe de o parte, între cei care deţin cu titlu de proprietate ori care îşi desfăşoară activitatea pe insule, grinduri şi alte suprafeţe de uscat cu o suprafaţă mai mare de 35 de hectare cu potenţial de exploatare economică rezultate prin acţiuni sau modificări naturale ale teritoriului ori prin lucrări de amenajare hidrotehnică şi celelalte persoane care îşi desfăşoară activitatea în alte zone; pe de altă parte, între persoanele care realizează activităţi de producţie de energie regenerabilă, turism, agrement, alimentaţie publică, comerţ cu amănuntul şi servicii conexe acestora şi persoanele care desfăşoară alt tip de activităţi economice, pe aceste terenuri.

Şeful statului solicită CCR să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constate că Legea privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu aplicabil anumitor terenuri, construcţii edificate pe acestea şi unor activităţi economice autorizate este neconstituţională în ansamblul său.

Şi Executivul a transmis judecătorilor constituţionali o sesizare asupra actului normativ.