Liviu Dragnea are termen la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe 10 decembrie. El va apărea în faţa unui complet de trei judecători, care au puterea de a anula pedeapsa cu închisoarea pe care a primit-o fostul lider PSD.
Avocatul Lucian Bolcaş a comentat situaţia în care se află fostul lider al PSD. „Nu este un demers întreprins fără șanse de câștig. Din acest motiv, au fost admise și alte recursuri în casație”, explică avocatul despre şansele lui Dragnea de a câştiga acest recurs.
„Există condiții procedurale deosebite pentru exercitarea unui recurs în casație și condiții procedurale care vizează și forma, și substanța procesului în același timp. Dacă sunt îndeplinite aceste condiții și dacă se referă și la necesitatea ca dosarul fondului să fi fost judecată de către o instanță specializată, pe linia deciziei CCR, cel mai probabil motiv de recurs în casație, evident, pusă într-o pagină juridică corespunzătoare, nu este un demers întreprins fără șanse de câștig. Din acest motiv, au fost admise și alte recursuri în casație.”
Ne aflăm în domeniul unor proceduri extraordinare
Lucian Bolcaş mai arată că, odată cu încheierea procesului penal, se întră pe domeniul procedurilor excepţionale prevăzute de lege
„Ne aflăm în domeniul unor proceduri extraordinare. Procesul penal se termină odată cu pronunțarea unei hotărâri definitive sau irevocabile. După acest moment, pot să înceapă proceduri excepționale prevăzute de lege, tocmai pentru situații cu totul deosebite, ce nu puteau să fie avute în vedere, în primul rând, sau care au fost esențiale și nu au fost avute în vedere pentru judecarea cauzei.
Nu pot spune că nu există nicio șansă. Alături de acest recurs în casație, avem și procedura revizuirii, nu știu ce motive s-ar putea invoca aici”, a declarat avocatul Lucian Bolcaş pentru DCNews.