Timp de 20 de ani, Liviu Dragnea a ocupat funcții publice și a lăsat afacerile pe mâna fiului său. Totuși, fostul lider PSD a decis să se întoarcă, la doi ani și jumătate după ce a fost eliberat din închisoare.
Liviu Dragnea a decis să investească în energie
Dragnea a decis să investească chiar în energie. Acesta a înregistrat, pe data de 24 noiembrie 2023, societatea Energy Multi Sistems SRL. Totodată, deține 30% din părțile sociale.
Ceilalți asociați sunt următorii:
- Mihai Sebastian Romulus (30%);
- Dănuț Ungureanu (10%);
- societatea Dami Procons International deține 30% din societate.
Societatea Dami Procons International se ocupă cu lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
Societatea are ca principal obiect de activitate producția de energie electrică
Energy Multi Sistem SRL are ca principal obiect de activitate „producția de energie electrică”. Această clasă include activitatea instalațiilor de energie electrică, centrale termice, nucleare, hidroelectrice, cu turbine cu gaze, diesel și energie recuperabilă.
Firma lui Liviu Dragnea are sediul social înregistrat la etajul 2 al unui imobil din Bulevardul Lacul Tei nr. 1-3, p
Clădirea aparține grupului Romelectro, acționar majoritar al Electromontaj Carpați Sibiu și al Institutului de Studii și Proiectări Energetice (ISPE).
Electromontaj Carpați Sibiu este specializată în următoarele servicii
Amintim că electromontaj Carpați Sibiu este specializată în servicii de montaj, asamblare și punere în funcțiune a echipamentelor din domeniul transportului și distribuției energiei electrice.
De asemenea, Institutul de Studii și Proiectări Energetice (ISPE) este lider național în servicii de consultanță și inginerie de generare a energiei electrice și termice.
La rândul său, grupul Romelectro este contractor și furnizor de echipamente pe mai multe continente. Compania mai deține 10.000 km de linie aeriană de energie (LEA) în:
- Iran;
- Irak;
- Filipine;
- Iordabia;
- Siria;
- Algeria;
- Malaezia;
- Nigeria.
Asociatul lui Dragnea apare ca administrator în patru din societățile care fac parte din Romelectro
Conform Fanatik, asociatul lui Liviu Dragnea, Dănuț Ungireanu, apare ca administrator în patru din societățile care fac parte din grup:
- Electromontaj Carpați SA;
- Institutul de Studii și proiectări Energetice SA;
- Romelectro SA;
- Romelectro Investment Development SRL.
Amintim că afacerile pe care fostul lider social-democrat și le-a asumat, la începutul anilor ’90, au fost radiate în anii 2000. La momentul respectiv, Dragnea a devenit președinte al Consiliului Județean Teleorman.