Întrebat dacă Sevil Shhaideh are probleme de sănătate grave după dosarul de la DNA, liderul PDS a răspuns: „Da, perfuzii. Totuși e o femeie, indiferent cât ai fi de tare, când ești chemată la DNA și apare în presă ca vei fi reținută. Treci printr-o situație foarte delicată și Sevil Shhaideh nu nici într-o stare de sănătate foarte bună”.
Tudose și Dragnea s-au întâlnit astăzi pentru a discuta despre persoanele care ar urma să-i înlocuiască pe cei trei miniștri care și-au anunțat ieri demisia – Sevil Shhaideh, Rovana Plumb și Răzvan Cuc, mai scrie digi24.ro.
Sevil Shhaideh este urmărită penal pentru abuz în serviciu în Dosarul Belina, coform aceleiași surse. Sevil Shhaideh era secretar de stat în cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (M.D.R.A.P.) când Insula Belina și o parte a Brațului Pavel au fost trecute la CJ Teleorman, prin hotărâre de Guvern, după care acestea au fost închiriate unei firme private.
Procurorii spun că lacul Belina şi braţul Pavel, adică 320 de hectare, ar fi ajuns în proprietatea Consiliului Judeţean Teleorman prin încălcarea a cinci legi, printre care şi Constituţia României, potrivit sursei amintite.
„Din probele administrate, a rezultat bănuiala rezonabilă că numita Rovana Plumb, în calitate de ministru al Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, cu intenție a ajutat la săvârșirea faptei penale reținute în sarcina suspectei Sevil Shhaideh, respectiv a inițiat și promovat H.G. 858/2013 în decurs de 17 ore, în perioada 5.11.2013 – 6.11.2013, cu încălcarea procedurii de la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative. Prin efectele acestei hotărâri de guvern s-a urmărit crearea unei aparențe de legalitate a trecerii Insulei Belina și a Brațului Pavel, prin proiectul de hotărâre de guvern ce va purta nr. 943/2013, contrar aspectelor semnalate în repetate rânduri de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției cu privire la forța juridică a actului normativ”.
Sevil Shhaideh a fost, timp de trei ani, secretar de stat în ministerul Dezvoltării, înainte de a deveni vicepremier.