Liviu Dragnea se bucură de primele zile de libertate după ce şi-a petrecut ultimii doi ani în spatele gratiilor. Deşi toată lumea credea că va reveni în forţă în viaţa publică, deocamdată Dragnea are alte planuri. Îşi petrece tot timpul alături de iubita sa, Irina. Aceasta nu a ratat ocazia de a împărţi un moment cu prietenii ei virtuali.
Liviu Dragnea abia a ieşit din închisoare, dar nu se grăbeşte să revină în viaţa publică, aşa cum spunea atunci când a părăsit puşcăria. Apariţiile sale publice sunt puţine şi extrem de discrete. Aşa s-a întâmplat şi în urmă cu puţin timp.
Liviu Dragnea surprinde pe toată lumea
Deocamdată nu s-a anunţat vreo ieşire a acestuia la vreo emisiune televizată, dar Liviu Dragnea punctează pe reţelele de socializare. Fostul şef al PSD a apărut într-o imagine publicată pe o reţea de socializare, alături de iubita lui, tânăra Irina Tănase.
Cei doi se aflau în maşină, iar Irina Tănase a făcut un selfie alături de fostul şef al PSD. Nu a ratat momentul de a pune şi un mesaj glumeţ alături de poza cu Liviu Dragnea. „Am încercat să fac o poză mai instagramabilă, dar nu-mi iese”, a glumit blonda care pare din ce în ce mai fericită că iubitul ei a scăpat de puşcărie.
Dragnea, doi ani în spatele gratiilor
Liviu Dragnea a ieşit din puşcărie în urmă cu câteva zile după ce a fost eliberat condiţionat de către judecători. A stat doi ani în penitenciar după ce a fost găsit vinovat în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Deşi primise trei ani şi jumătate de închisoare cu executare în mai 2019, Dragnea a fost eliberat condiţionat după ceva mai mult de doi ani. Acum, fostul şef PSD este implicat şi în alte dosare, în fază incipientă de cercetare penală.