Fostul președinte PSD a avut parte de o surpriză de proporții, după ce reprezentantului Bisericii Catolice în România a hotărât să-l viziteze.
Excelența sa Nunțiul Apostolic în România, Mons. Miguel Maury Buendia, Decan al Corpului Diplomatic i-a făcut o vizită ecumenică de suflet lui Liviu Dragnea. Reprezentantul Bisericii Catolice i-a lăsat fostului lider al PSD niște mătănii binecuvântate și urări de sărbători din partea sa și a Papei Francisc, potrivit unor surse citate de Antena 3.
Ce face Dragnea în pușcărie
Pe 27 mai, fostul lider al social-democraților, Liviu Dragnea, a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
În urmă cu ceva timp, fostul lider PSD, Liviu Dragnea, a pierdut statutul de privilegiat și a fost mutat începând de luni într-o celulă împreună cu alți 4-5 deținuți, unul dintre aceștia fiind traficant de droguri. Până să fie mutat acesta se afla singur pe Secția 7.
De asemenea, lui Dragnea i-a fost refuzată permisia, însă a primit dreptul la un pachet suplimentar, spun surse pentru Digi24.ro. Permisia nu o ceruse fostul lider PSD ci a intrat în discuție ca recompensă pentru că a obținut credite prin muncă. Acesta lucrează și sâmbăta pentru a strânge cât mai multe credite suplimentare.