Veste bună pentru fostul şef al Brigăzii Antidrog din Cluj, Liviu Şipoş, aflat în prezent în arest.
Curtea de Apel Bucureşti: fostul şef al Brigăzii Antidrog intră sub control judiciar
Potrivit deciziei luate luni, 24 mai, de către Curtea de Apel București, Liviu Şipoş a scăpat de arestul preventiv, măsura fiind înlocuită cu cea a controlului judiciar pentru 60 de zile.
O decizie similară venise şi de la Tribunalul Bucureşti, la jumătatea lunii mai, însă procurorii au atacat acea sentinţă, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Bucureşti.
Decizia instanţei: “Dispune înlocuirea măsurii arestării preventive luate față de inculpații ȘIPOȘ Liviu, NEAGU Nicolaie, ZAHIU Ionel Cosmin, cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, de la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. Dispune punerea în libertate a inculpaților, la rămânerea definitivă a prezentei încheieri, dacă nu sunt arestați sau reținuți în altă cauză.”
Liviu Șipoș a fost șeful Antidrog Cluj în anii 2000 și polițist la DNA Cluj în perioada 2005-2006, ultimul său job fiind ca angajat în cadrul unei firme de detectivi particulari.
Cum a ajuns fostul şef al Brigăzii Antidrog Cluj în arest preventiv?
Potrivit Gazetei de Cluj, procurorii au descoperit că, între decembrie 2019 şi august 2020, pe raza județului Cluj, a acționat un grup infracțional organizat, format din 6 persoane, coordonat de către un inculpat, fost lucrător în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care a desfășurat activități de identificare a unor oameni de afaceri pe care i-a supravegheat, utilizând inclusiv mijloace tehnice neautorizate (dispozitive GPS și dispozitive de interceptare și înregistrare a convorbirilor purtate în mediul ambiental) și, sub diferite pretexte, le-a solicitat remiterea unor sume importante de bani.
Membrii grupării identificau persoane care ar putea fi pretabile sau sunt bănuite de implicarea în activități infracționale din sfera traficului internațional de droguri.
Liderul grupării, Liviu Șipoș, era cel care identifica potențiali oameni de afaceri, iar ulterior îi coordona pe ceilalţi membri să monteze pe autovehiculele persoanelor vătămate dispozitive de urmărire de tip baliză/dispozitive GPS, unele dintre acestea având și funcția de microfon prin care se putea realiza ascultarea și înregistrarea discuțiilor purtate de către persoanele vătămate.
Având în vedere experiența profesională dobândită în perioada în care și-a desfășurat activitatea în cadrul structurilor operative ale MAI, liderul grupului i-a instruit periodic pe ceilalţi inculpaţi, în vederea adoptării, în mod constant, a unor măsuri de contracarare a unor eventuale acțiuni derulate de organele de urmărire penală și care să îi vizeze.
Sursa foto: Dreamstime