Grupul Garanti, care reuneşte GarantiBank, Garanti Leasing, Garanti Credite de Consum şi Garanti Credite Ipotecare, ocupă o suprafaţă închiriabilă de 7.200 mp în clădirea F a complexului de birouri Novo Park. La o chirie medie de 11,5 euro/mp, practicată în zona Dimitrie Pompeiu, turcii de la Garanti ar urma să plătească anual circa 1 mil. euro.
„Prelungirea contractului de închiriere este, pentru orice proprietar de spaţii de birouri, cea mai importantă recunoaştere a calităţii serviciilor oferite. 2013 a fost un an foarte bun pentru Novo Park: am reînnoit contracte existente şi am asistat la extinderea companiilor Luxoft şi Infineon, însă în acelaşi timp am atras noi chiriaşi, precum Sodexo şi am obţinut ratingul BREEAM Very Good, cea mai relevantă certificare la nivel global în ceea ce priveşte clădirile verzi”, a afirmat Liviu Tudor, preşedintele companiei Genesis Development.
Clădirea F a complexului Novo Park are o suprafaţă închiriabilă de 24.000 mp, desfăşurată pe zece etaje de birouri şi şase niveluri de parcare, Grupul Garanti ocupând trei etaje.
Parcul de afaceri Novo Park este format din şapte clădiri de birouri, cu o suprafaţă de aproximativ 75.000 mp închiriabili şi are un grad de ocupare de 98%. Printre chiriaşii Novo Park se numără Hewlett-Packard (HP), Procter & Gamble (P&G), Mondelez România (cunoscută anterior sub denumirea de Kraft Foods), Grupul Garanti România, Ringier, Sodexo, Infineon Technologies, Yokagawa, Luxoft şi UniCredit Business Integrated Solutions.
Liviu Tudor a ajuns după investiţii de 300 mil. euro cel mai mare proprietar român de clădiri de birouri din ţară cu un portofoliu dezvoltat de circa 150.000 mp. Anual, el încasează de la cele 23 de multinaţionale care au închiriate spaţii în parcurile sale de afaceri circa 30 mil. euro. Bineînţeles, datoriile sunt pe măsura investiţiilor, respectiv 200 mil. euro, în mare parte provenite din credite contractate de la Alpha Bank.
Omul de afaceri are o avere estimată la 248-249 mil. euro, în ultima ediţie a Top 300 Capital. El a urcat pe poziţia 18 în topul celor mai bogaţi români.