Omul de afaceri Liviu Tudor a transformat în spaţii de cazare de patru stele două etaje ale unuia dintre căminele studenţeşti pe care le administrează în parcul său de afaceri West Gate din cartierul bucureştean Militari. Noile unităţi de cazare sunt gândite pentru partenerii sau colegii ocupanţilor spaţiilor de birouri din parc.
West Gate Studios, cel mai mare campus privat din România a fost inaugurat în 2009 cu un număr de 925 de camere şi apartamente pentru studenţi. În urmă cu opt luni, etajele unu şi doi din clădirea A2 a complexului au fost transformate în 32 de camere cu dotări similare unui hotel de patru stele, în urmat unei investiţii de 500.000 de euro.
„Studio One – Accommodation Suites este un proiect dezvoltat dintr-o nevoie reală, identificată în rândul companiilor din West Gate. Este mult mai ușor și mai productiv să-ți cazezi la numai trei minute de birou partenerii sau colegii veniți în delegație sau în training, decât să îi plimbi prin tot orașul”, a declarat Liviu Tudor, președintele și fondatorul companiei Genesis Property.
În parcul de afaceri lucrează peste 10.000 de oameni, sumă care include şi studenţii cazaţi în cămine. Noile unităţi de cazare sunt lansate acum, după opt luni de testare, în care s-a instruit personalul şi s-au perfecţionat fluxurile interne.
„Rezultatele se văd deja, gradul de ocupare este de peste 80%, prin urmare, intenționăm să dublăm capacitatea de cazare în viitorul apropiat”, a explicat Ștefan Tudos, vicepreședintele companiei Genesis Property.
Parcul de afaceri West Gate cuprinde cinci clădiri de birouri cu o suprafaţă comercială de 75.000 mp, campusul studenţesc West Gate Studios şi trei spaţii de parcare care oferă, în total, 950 de locuri. Valoarea totală a investițiilor în serviciile și facilitățile din West Park se ridică până în prezent la peste 5 milioane de euro, potrivit proprietarului.
Printre companiile care au sediul în West Gate se numără Societe Generale European Business Services, Dacia Renault, Siemens, Ericsson, WNS, Citi, Accenture, Panasonic, Alpha Bank, Carestream Health și Medicover.
Liviu Tudor ocupă locul 12 în ultima ediţie a Top 300 Capital cei mai bogaţi români, cu o avere estimată la 280-300 mil. euro.