Livrările de gaze din Rusia către România au revenit la nivelul normal

Livrările de gaze din Federaţia Rusă către România au revenit, sâmbătă, la nivelul normal, însă Gazprom nu a confirmat faptul că săptămâna viitoare România va primi toată cantitatea de gaze de import, a declarat, pentru Agerpres, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

'În această dimineaţă (sâmbătă dimineaţă – n.r.), Departamentul pentru Energie a fost informat de conducerea Transgaz că societatea a primit o adresă de la dispecerul Gazprom din Sofia conform căreia astăzi (sâmbătă – n.r.) şi mâine (duminică – n.r.) livrările de gaze vor fi efectuate la parametri normali, fără a mai fi aplicate reducerile anunţate ieri (vineri – n.r.)', a precizat ministrul. 

Potrivit acestuia, nu au fost oferite prin această adresă informaţii privind motivul reducerii de 5% aplicate vineri şi nici confirmarea că săptămâna viitoare livrările de gaze se vor realiza conform graficului agreat. 

Importurile sunt momentan la un nivel extrem de redus, de circa 0,2 milioane de metri cubi pe zi, în timp ce producţia României de gaze este la un nivel aproape dublu faţă de consumul ţării (31 de milioane de metri cubi – producţia, 16 milioane de metri cubi – consumul). 

În plus, România are deja depozitate cu 700 de milioane de metri cubi mai multe gaze decât necesarul estimat de Autoritatea de Reglementare, de 1,8 miliarde de metri cubi, iar ciclul de înmagazinare este încă în derulare. 

Vineri, într-o conferinţă de presă, Nicolescu spusese că Transgaz a fost notificat de faptul că livrările de gaze ruseşti vor scădea cu 9% sâmbătă şi cu 5% duminică. Vineri, România a primit cu 5% mai puţine gaze de import. 

'Nu există niciun risc ca populaţia României să fie afectată de întreruperi în aprovizionarea cu gaze naturale, la iarnă, şi nu se impune nicio măsură suplimentară celor care au fost luate în ultimele luni', a spus ministrul în conferinţa de vineri.

 

Sursa: Agerpres