Cu siguranță există momente revoluționare în istoria britanică, unele așa-numite precum Revoluția Glorioasă din 1688, altele nu chiar așa, precum Magna Carta, o limitare simbolică a puterii regale încă din Evul Mediu.

Dar marea forță a democrației britanice constă în modalitatea treptată cu care a fost construită, pas cu pas, fiecare pas spre modernitate fiind ireversibil de-a lungul secolelor, culminând cu votul universal din 1928.

O forță democratică bazată pe consensuri sociale, care explică absența necesității unei Constituții oficiale. Britanicii cunosc bine legile după care sunt guvernați.

Acum, demisia lui Liz Truss de la conducerea guvernului, după mai multe peripeţii acumulate în atât de puține zile, care va deține recordul de cel mai efemer dintre premieri, aduce Regatului Unit cel puțin trei provocări:

  • prima este identificarea rapidă de către Partidul Conservator a unui nou lider, automat șef de guvern;
  • a doua este să se asigure că nimeni nu pune la îndoială legitimitatea acestui prim-ministru, ceea ce ar putea însemna o deplasare anticipată la urne, așa cum cere opoziția, dar fapt posibil numai în cazul în care conservatorii sunt de acord, deoarece dețin majoritatea absolută în Camera Comunelor;
  • ce-a de-a treia este de a contracara momentul internațional dificil și de a relansa ambițiile care au justificat Brexit-ul, o nouă forță economică ce nu se armonizează cu pierderea deja anunțată în faţa Indiei a statutului de deținătoare a celui de-al cincilea PIB din lume.

Pentru a-l succeda lui Truss, se vorbește despre Rishi Sunak, rivalul său învins la recentele alegeri interne, despre alți baroni și baronese din partid, și chiar şi despre Boris Johnson, premierul care a câștigat alegerile din 2019, dar care a demisionat din cauza unor peripeţii diverse, precum petrecerile în plină izolare ca urmare a pandemiei (unii spun că poate mai uşor de iertat de către electorat decât reducerile de impozite pentru cei bogați pe care Truss a ajuns să le susţină și care au reprezentat pierzania ei), potrivit Diário de Notícias.

Dacă noul lider va decide să profite de majoritatea absolută și să guverneze până în 2024, începutul lui 2025, ducând la bun sfârşit întregul mandat, este în dreptul său, așa cum s-a spus deja, și cu siguranță Regatul Unit ar trebui să gestioneze acest lucru.

Dar, în acest moment în care însăși Casa Regală britanică are un nou lider în Charles al III-lea, s-ar profita de faptul ca în fruntea guvernului să fie un politician susținut la urne de majoritatea poporului, iar nu ales de militanţi sau chiar de colegii deputaţi. Un prim-ministru, conservator sau laburist (partidul lui Keir Starmer conduce lejer în sondaje), timp de patru sau cinci ani și nu 44 de zile.

După cum arată domnia foarte lungă a Elisabetei a II-a, instituțiile din Regatul Unit dobândesc credibilitate atunci când se dovedesc a fi durabile și consistente. Dacă prima decizie a noului lider conservator va fi o deplasare imediată la urne, în ciuda lipsei actuale de popularitate, atunci felicitări pentru o anticipare îndrăzneață, dar glorioasă.