Așadar, Lloyd Austin, a vorbit la telefon cu ministrul rus al Apărării Andrei Belousov despre războiul din Ucraina. Discuția dintre Austin și Belousov a fost anunțată atât de Pentagon, cât și de Ministerul rus al Apărării.
Lloyd Austin a vorbit la telefon cu Andrei Belousov
Printre altele, șeful Pentagonului a subliniat importanta menţinerii liniilor de comunicare, conform AFP.
„A subliniat importanta menţinerii liniilor de comunicare în contextul războiului pe care Rusia îl poartă împotriva Ucrainei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului american al Apărării, generalul Pat Ryder.
De cealaltă parte, Ministerul Apărării din Rusia a transmis că Andrei Belousov „a subliniat riscul unei noi escaladări a situaţiei în legătură cu furnizarea de armament american forţelor armate ucrainene”.
Discuția a avut loc la inițiativa SUA
Potrivit generalului Ryder, discuția a avut loc „la inițiativa SUA”. Ultima convorbire telefonică la nivel înalt între Pentagon și Ministerul rus al Apărării datează din luna martie.
La momentul respectiv, Lloyd Austin a dialogat cu predecesorul lui Belousov, Serghei Șoigu. Amintim că economistul Andrei Belousov este ministru al Apărării începând din data de 14 mai.
Rusia consideră că SUA au devenit o parte a războiului din Ucraina
Amintim că Rusia consideră că Statele Unite au devenit o parte a războiului din Ucraina. Critica a sosit după autorizarea Kievului să folosească rachete cu rază lungă de acţiune împotriva regiunilor ruse şi Crimeei. Aceasta este o peninuslă ucraineană pe care Moscova a anexat-o în 2014.
Mai mult, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a ameninţat SUA cu „consecinţe”. Simultan, diplomaţie rusă a convocat-o pe ambasadoarea americană la Moscova, Lynne Tracy.
Oficialul american a fost avertizat că „asemenea acţiuni ale Washingtonului (…) care autorizează atacuri în interiorul teritoriului rus nu vor rămâne nepedepsite”.
La rândul lui, președintele rus Vladimir Putin a ameninţat să livreze armament de acelaşi fel inamicilor Occidentului, pentru ca aceştia să atace interese occidentale în alte regiuni ale lumii.
Un avertisment a sosit și de la Serghei Riabkov, adjunct la Ministerul de Externe al Rusiei. Oficialul de la Moscova a spus marți că subestimarea determinării Moscovei de către Occident ar putea avea consecințe „tragice și fatale”.