Se zice că pentru fiecare ban investit în specialiștii în lobby vei obține o sută de bani. Lor li se datorează multe inițiative legislative, tot ei influențează poziția politicienilor, dar bifează și multe eșecuri. Un domeniu strâns legat de putere, despre care nu se știe mai nimic.
«Corupția este o infracțiune, lobby-ul este o profesie». Cam așa va suna răspunsul iritat al oricărui practicant al acestei meserii despre care nu se știe mai nimic, dar care este confundată la tot pasul fie cu abuzul de putere, fie cu conflictul de interese. Cine este de vină pentru această neclaritate? Cam toți actorii implicați, toți punând umărul, direct sau indirect, la amânarea realizării unei legi a lobby-ului, la peste zece ani de la prima inițiativă de acest tip. „Lipsa unei legi a lobby-ului este exact ceea ce îşi doresc cei care desfăşoară activităţi de lobby în România, clienţii acestora, dar şi politicienii. Este evident faptul că pentru toți aceştia este mai convenabilă absenţa informaţiilor legate de clienţi, interese, venituri şi cheltuieli, chiar dacă astfel se pun semne de întrebare cu privire la întreaga activitate desfăşurată“, spune Aurelian Horja, consultant cu vechime și coautor al primului studiu autohton pe această temă, „ Lobby în România“.
Revenind, totuși, inițiative în acest sens au fost: „până în prezent am văzut şase proiecte, însă nu reuşesc să identific în niciunul dorinţa reală de a transparentiza activitatea de lobby. Am din ce în ce mai mult opinia că aceste legi au fost făcute pentru a fi respinse“.
Una dintre principalele probleme ale propunerilor de până acum a fost impunerea unor proceduri birocratice aberante, explică Laura Florea, președintele Asociației Registrul Român de Lobby: „proiectele anterioare includeau prevederi prin care și lobbistii și politicienii trebuiau să declare toate întâlnirile și conținutul discuțiilor, iar lobbstii (considerați a fi doar consultanții) trebuiau să facă publice contractele lor. Asemenea prevederi sunt absolut excesive și nerezonabile și nu vor avea succes în implementare“.
În SUA, obligația diverselor grupuri de interese de a se înregistra și de a declara toate sumele pe care le gestionează datează încă din 1995. La finalul lui 2012, în Congres erau înscriși 12.200 de lobbisti activi, parte dintr-o industrie de 3,3 miliarde de dolari. La noi, în absența oricăror date centralizate și transparente, orice încercare de estimare a pieței riscă să fie acoperită de ridicol. Și asta pentru că, așa cum se poate vedea în graficul de mai jos, lobby se face la toate nivelurile și în mai toate domeniile. Iar când vine vorba de lipsă de transparență, populația nu este singura ignorată în acest proces. Deși sunt extrem de active în încercarea de a aduce modificări legislative, ONG-urile cad adesea victime unor decizii care le privesc direct, dar în luarea cărora nu le-a consultat nimeni. Nici măcar oamenii politici nu știu exact care sunt grupurile de interese care roiesc în jurul lor: conform unui studiu publicat săptămâna trecută de agenția Burson Marsteller, doar 25% din persoanele contactate de lobbisti raportează superiorului ierarhic întâlnirile cu grupurile de influență. Pentru comparație, în Europa, media este de 43%.
Cum se face lobby ca la carte
În ciuda percepției generale, lobbistii nu sunt întotdeauna persoane influente, care lucrează din umbră, bazându-se pe o rețea amplă de relații. Așa se face că, potrivit studiului „Lobby în România“, principalele probleme întâmpinate de lobbisti în procesul de atingere a obiectivelor sunt, culmea, găsirea datelor de contact ale factorilor de decizie și stabilirea unei întâlniri directe. Trei sferturi dintre ei au între 25 și 45 de ani, 52% sunt femei, iar peste jumătate din ei au experiență de sub cinci ani în domeniu.
Procesul, pas cu pas: în primă fază, firma de lobby (sau persoana însărcinată cu acest proces în cadrul unei companii) află obiectivul pe care trebuie să-l atingă. Urmează o analiză a industriei și a cadrului legislativ și, ulterior, o trecere în revistă a spețelor similare din alte state. În funcție de rezultatele acestor rapoarte, clienții își pot modifica (și, de cele mai multe ori, o fac) obiectivul inițial.
În continuare, lobbistul întocmește un studiu-suport, pe care îl va prezenta legiuitorului și anumitor lideri de opinie, și în baza căruia își va formula argumentația. Acesta nu este menit doar să atragă atenția asupra unei probleme, ci trebuie să cuprindă și soluțiile considerate optime de către client, explicate prin argumente conforme cu realitatea (chiar dacă, adesea, părtinitoare), avantajele implementării acestor soluții, totul sprijinit pe exemple interne și internaționale. Foarte importantă este identificarea stakeholderilor (cu alte cuvinte, a părților interesate sau afectate de decizia dorită) și construirea unei argumentații diferite pentru convingerea fiecăruia dintre aceștia. Evident, accentul este pus pe factorul politic, firma de lobby fiind însărcinată să găsească persoanele cele mai potrivite pentru susținerea cauzei în fața conducerii unui minister, a unei comisii parlamentare etc.
De altfel, în realitate, opinia publică este adesea ignorată, în ideea că până va ajunge decizia finală la urechile publicului, acesta nu va mai avea oricum ce să facă. Așa s-a întâmplat în cazul celebrului mall ce trebuia ridicat în locul parcului Gezi din Istanbul sau, un exemplu larg răspândit, în cazul organismelor modificate genetic, hulite de marea masă a populației, însă cultivate în continuare în mai toată lumea.
În cuvintele lui Aurelian Horja, „de cele mai multe ori populația află la ani-lumină de o decizie care o afectează în următorii zece ani. Companiile concurente își monitorizează acțiunile, însă populația sau ONG-urile care luptă pentru anumite lucruri nu au cum să facă acest lucru, nu au forța financiară necesară, nu au timpul și nici posibilitățile de „relaționare“ ale unor companii care reprezintă miliarde de euro anual sau chiar lunar.“
7% din ONG-uri şi 3 % din companii spun că au reuşit întotdeauna în demersul lor de a schimba legislaţia. La polul opus, 40% din organizații nu au reuşit să facă nicio modificare legislativă
5% din parlamentarii români au refuzat măcar o dată o întâlnire cu un lobbist. Pentru comparație, la nivel european, peste jumătate din respondenții din forurile legislative au zis pas unei asemenea inițiative
67,5% din români nu pot asocia cu nimic termenul de lobby, deși cam toate deciziile luate de forurile legislative și care îi privesc direct sunt consecința activităților de lobby. De altfel, doar 6% din respondenți definesc această activitate ca încercarea de a influenţa legal decizia unei autorităţi.
