Companiile de armament se întrec în strategii de convingere a autorităţilor şi politicienilor români. Miza: contractul pentru avioanele de luptă ale Armatei, afacere care va costa cel puţin 350 de euro per contribuabil. Cu un puternic „spate“ politic şi cifre de afaceri anuale de miliarde sau chiar zeci de miliarde de dolari, companiile de armament şi-au înteţit lobby-ul pe lângă autorităţile române. Jucătorii trag tare să obţină un contract de cel puţin
Companiile de armament se întrec în strategii de convingere a autorităţilor şi politicienilor români. Miza: contractul pentru avioanele de luptă ale Armatei, afacere care va costa cel puţin 350 de euro per contribuabil.
Cu un puternic „spate“ politic şi cifre de afaceri anuale de miliarde sau chiar zeci de miliarde de dolari, companiile de armament şi-au înteţit lobby-ul pe lângă autorităţile române. Jucătorii trag tare să obţină un contract de cel puţin 3,5 miliarde de euro, cât se spune că valorează avioanele de luptă pe care le va cumpăra Armata Română.
Conform MApN, cinci tipuri de avioane se potrivesc cerinţelor aviaţiei: JAS 39 Gripen (produs de Saab), F-16 (Lockheed Martin), FA-18 (Boeing), Rafale (Dassault Aviation) şi Eurofighter (cooperare europeană). Documentarea a fost extinsă şi asupra programului F-35 Joint Strike Fighter, dezvoltat la Lockheed Martin de companii din nouă ţări.
Dacă americanii de la Lockheed Martin mizează foarte mult pe amicii politici pe care îi are SUA la Bucureşti, alţi competitori, precum suedezii de la Gripen ori Eurofighter, mizează pe presiunea publică pe care o poate crea presa. La rândul lor, în speranţa că vor deveni subcontractori, foarte secretoşii israelieni de la Elbit Systems au angajat un fost ministru român, Constantin Dudu Ionescu, cu expertiză şi contacte puternice în sistemul de securitate. De pe listă nu lipsesc vizitele oficialilor români în străinătate.
„Au fost organizate prezentări ale avioanelor în faţa experţilor MApN şi au fost făcute vizite de documentare ale specialiştilor români, pe baza invitaţiilor primite de la producători şi de la forţele aeriene ori ministerele apărării“, susţin reprezentanţii biroului de presă al Ministerului.
Suedezii, PR corporatisto-etatist
Că Armata va înlocui avionul de luptă MIG-21 Lancer se ştie de aproximativ doi ani. Încă de atunci au început marile companii de armament să testeze terenul. Cei de la Gripen au angajat o firmă de PR, Cook Communications România, care lucrează cu foşti jurnalisti, experimentaţi în domeniul afacerilor. În joc a intrat şi ataşatul pe probleme de apărare al Ambasadei Suediei, Robert Bjorklund, care a avut o întâlnire cu ziariştii în care şi-a prezentat experienţa de pilot Gripen, dar şi serviciile de training pe care firma le-a prestat Cehiei.
Şi ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, a vizitat, în acest an, fabrica din Suedia. Vânzătorul a încercat să îi convingă de produsul lui şi pe cei din Comisia de apărare a Camerei Deputaţilor, însă vizionarea a avut prea puţini „spectatori“. În proiectul JAS 39 Gripen, alături de suedezii de la Saab, este implicată şi BAE Systems, firma britanică a cărei imagine suferă pe plan mondial din cauza acuzaţiilor că ar mitui guverne pentru a obţine contracte. BAE Systems a obţinut un contract foarte contestat şi în România, cel al fregatelor Marinei, caz investigat în Marea Britanie de către Serious Fraud Office.
Britanicii sunt şi în consorţiul care vrea să vândă Armatei Române avionul Eurofighter Typhoon. Potrivit unor surse apropiate BAE, „alianţa“, din care mai fac parte EADS şi italienii de la Alenia, a luat în calcul că BAE Systems nu are o imagine prea bună în România. „Aşa că au fost desemnaţi italienii de la Alenia pentru a promova produsul aici“, ne-au spus sursele citate.
Ulterior, Alenia s-a aflat şi ea în centrul unui recent scandal, cel privind avioanele de transport ale Armatei Române. În joc a intrat şi presa, două cotidiene centrale acuzându-se reciproc că iau parte unuia dintre ofertanţi. Şi televiziunea publică a fost acuzată de lobby pentru Alenia, de către preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu. El a considerat incorect faptul că, în luna august, o echipă TVR a făcut un reportaj la o bază din Italia, prezentând avionul Eurofighter, fără a menţiona şi ofertele celorlalţi competitori.
Strategia recentă a Alenia include şi promisiunea că dacă va fi ales avionul lor, vor cumpăra fabrici în România.
Reprezentanţii companiei italiene spun că europenii au la dispoziţie nu numai forţa financiară a celor trei mari companii care participă la acest proiect (Alenia, EADS şi BAE Systems), ci şi destule instrumente de lobby în rândul politicienilor de la Bruxelles.
Americanii merg pe intrările politice
Cei mai puternici competitori ai acestor consorţii europene sunt americanii. Însă, alegerea lor ar putea stârni reacţii puternice în Europa. „Să ne amintim cazul Poloniei, care a decis, în anul 2002, să cumpere avioane americane. A urmat un protest îndelungat al Comisiei Europene“, a declarat un expert.
Cei de la care au cumpărat polonezii sunt Lockheed Martin Corporation. În România, ei nu se agită prea tare. Luna trecută, au avut o întâlnire la Palatul Victoria, iar premierului Călin Popescu Tăriceanu i s-a pus pe masă „Code One“, revista de prezentare a corporaţiei, în care se află la loc de cinste un articol despre F-16, avionul fabricat de americani de trei decenii. Iar în urmă cu câteva luni, oferta i-a fost prezentată, în SUA, secretarului de stat din MApN, Corneliu Dobriţoiu. El este cel responsabil de planul de înzestrare a Armantei.
„Dacă guvernul român alege un avion fabricat de Lockheed, atunci va semna contractul cu guvernul american. Avioanele sunt proprietatea guvernului SUA, iar compania este subcontractor în această afacere“, ne-au spus surse apropiate conducerii firmei americane. Variantele lor sunt: avioane noi ori avioane „second-hand“, iar numărul: 24 sau 48.
LM a făcut în ultimii zece ani afaceri de 300 de milioane de dolari cu statul român. Atât cu Armata, cât şi cu autorităţi civile, cărora le-a vândut sisteme meteo, hidro, de trafic aerian şi radare. Au avut şi ei probleme de imagine în România, din cauza unui contract cu forţele aeriene, pentru modernizarea avioanelor de transport Hercules donate de Statele Unite. Sunt reprezentaţi la Bucureşti de Adrian Iacob, un fost inginer de aviaţie care conduce Lockheed Martin România.
Israelienii de la Elbit au făcut afaceri mari în România. Ei câştigă frecvent contracte cu Armata, dar cel mai important rămâne cel de modernizare a avioanelor de luptă MIG-21. Afacerea începută în anii ‘90 le-a adus peste 400 de milioane de dolari, pentru 110 avioane modernizate. Ulterior, asupra Elbit au planat acuzaţii derivate din faptul că multe dintre avioane s-au prăbuşit. Strategia lor de reacţie include tăierea din faşă a unor asemenea acuzaţii.
Compania, care are în România o filială numită Elbit Sisteme, este reprezentată la noi, din decembrie anul trecut, de Constantin Dudu Ionescu, fost ministru de interne şi secretar de stat la apărare.
Surse din conducerea companiei ne-au spus că Elbit vizează implicarea în acest contract, indiferent de compania care îl va câştiga, întrucât sunt furnizori de sisteme şi pot contribui la modernizarea aeronavelor. „Singura variantă în care nu avem ce face este dacă România va cumpăra F-35 Joint Street Fighter, cel mai avansat avion din lume“, afirmă sursele citate. Potrivit lui Dudu Ionescu, ei ar putea contribui la un program F-16 cu avionică, suport logistic, simulator, modernizare infrastructură, service post-garanţie şi pregătirea piloţilor şi personalului tehnic.
Intrarea în joc s-a făcut odată cu oferta statului israelian de a dona României avioane F-16 utilizate deja de armata statului evreu, pe care să le modernizeze cei de la Elbit. La 31 octombrie 2005, două publicaţii israeliene, Ynetnews şi Israel National News, anunţau afacerea cu România ca „realizată“, lucru care nu s-a întâmplat, însă, nici până în ziua de azi. Speranţe însă există: la finele lui octombrie, ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, a efectuat o vizită în Israel, unde s-a întânit şi cu cei de la Elbit.
Francezii de la Dasault (cu avionul Rafale) şi americanii de la Boeing (cu F-18) ar fi şi ei în cursă, însă nu se ştie mare lucru despre ofertele lor.
Miză
3,5 miliarde de euro este valoarea estimată a contractului pentru achiziţia de avioane multi-rol. Licitaţia ar trebui să aibă loc în 2008. Avioanele multi-rol au capacităţi de luptă aeriană, la sol şi detectoare radar.
Acuzatii reciproce
În ultimul timp, războiul s-a înteţit, povesteşte unul dintre consultanţii implicaţi în această cursă. „Au început loviturile sub centură“, a spus el. Competitorii nu se feresc, cel puţin în discuţiile avute sub anonimat, să vorbească în termeni acizi despre concurenţă. S-a întâmplat chiar şi public, când cei de la Alenia au spus că ei nu fabrică maşini de spălat, aluzie la unul dintre obiectele de activitate ale celor de la Saab, lideri în consorţiul care fabrică avionul Gripen. Tot italienii amintesc de o investigaţie pe suspiciuni de corupţie în cazul contractului cu Cehia, pentru achiziţia de avioane Gripen.
Preţurile unui avion multi-rol se situează între 42 de milioane şi 110 milioane dolari, însă ele nu includ nici taxe, nici comisioane, nici sisteme de armament, infrastructură, instruire, operare, mentenanţă. Finanţarea se va face „pe credit“ – cel mai probabil un împrumut oferit de furnizor sau de partenerii acestuia, dat fiind că sumele nu sunt cuprinse în bugetul pe 2008. La un calcul sumar, noile maşinării de luptă ale aviaţiei militare îl vor costa pe fiecare contribuabil din România câte 350 de euro.
Adriana Saftoiu: „Important e lobby-ul institutional“
Adriana Săftoiu, specialist în comunicare şi fost consilier al preşedintelui României, consideră că ideală pentru a câştiga un asemenea contract este combinarea lobby-ului instituţional cu strategia de media şi PR. „Cred că important e lobby-ul instituţional, deşi la noi linia de demarcaţie între trafic de influenţă şi lobby e destul de sensibilă-şi mă gândesc inclusiv la comisiile din parlament“. Săftoiu spune că, în acest caz, opinia publică trebuie să aibă acces la informaţii, întrucât, fiind vorba de bani publici, interesul e foarte mare. În Statele Unite, de exemplu, există o lege a lobby-ului, care obligă reprezentanţii autorităţilor să completeze declaraţii privind vizitele şi cadourile primite de la firme.