Membrii Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare din România (UNSAR) se vor întâlni săptămâna viitoare pentru a finaliza o scrisoare privind introducerea deductibilităţii fiscale pe segmentul asigurărilor de viaţă, pe care o vor trimite către Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Guvern în a doua săptămână a lunii martie.
„Săptămâna viitoare vom avea o întâlnire la UNSAR ( – n.r.) pentru a discuta şi finaliza o scrisoare pe care o vom trimite Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Muncii şi Guvernului privind introducerea deductibilităţile fiscale pe segmentul asigurărilor de viaţă”, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele Uniunii, Cornelia Coman, care este şi directorul general al companiei ING Asigurări de Viaţă.
Asigurătorii vor propune autorităţilor un stimulent fiscal pentru asigurările de viaţă în cuantum de 400 euro pe an atât pentru angajaţi, cât şi pentru angajatori, similar deductibilităţii din sistemul pensiilor private facultative.
Totodată, scrisoarea va include impactul financiar estimat asupra bugetului de stat pentru primul an după introducerea deductibilităţii, dar şi beneficiile care vor rezulta în următori.
„În primul an după introducerea deductibilităţii va fi o cheltuială pentru stat, dar în anii următori vor exista beneficii reale, respectiv banii alocaţi vor circula în economia reală”, a spus vicepreşedintele UNSAR. Coman speră ca proiectul să fie realizabil şi introdus începând cu 2012.
Ea a dat exemplul Ungariei şi Greciei, care au înregistrat o creştere a pieţei asigurărilor de viaţă de 44%, respectiv 31%, în primul an după introducerea stimulentelor fiscale şi de 17%, respectiv 32%, în al doilea an.
SURSA: Mediafax