Există localități în țara noastră unde oamenii preferă să stea decât să muncească preferând să încaseze ajutorul social de la stat. Sunt însă și excepții.
Exemplu pozitiv într-o comună din Caraş-Severin care nu are niciun asistat social. Ultimul beneficiar al ajutorului minim garantat asigurat de stat s-a stins în urmă cu câteva luni. De cinci ani încoace, bătrâna, care locuia singură, era, oricum, singurul asistat social din comuna cu 1.300 de locuitori. Restul oamenilor nevoiaşi au preferat să-şi caute de muncă, decât să suporte ruşinea de a sta cu mâna-ntinsă.
În comuna Ezeriş, toată lumea munceşte. Fie că mână oile, se îndeletnicesc cu agricultura, fac pâine în fabrica din sat sau se ocupă de… fabricarea subansamblelor şi componentelor auto care echipează maşinile străine, nimeni nu stă să-i pice bani din cer.
„În 2000, când am ajuns primar, aveam la nivelul comunei Ezeriș undeva la 100-120 de asistați sociali. La ora asta nu mai avem. În ianuarie a fost ultimul, o băbuță care a decedat și odată cu ea s-a încheiat și epoca asistaților social la nivelul comunei Ezeriș”, afirmă Ioan Rusu primarul comunei Ezeriș.
Primarul a tăiat la sânge ajutoarele sociale, după ce a descoperit că mulţi dintre beneficiari aveau zeci de animale în curte, pământ agricol sau tractoare. Apoi i-a obligat pe cei rămaşi, să muncească pentru banii de la stat. Localnicii au avut de unde alege: sunt 10 firme în Ezeriş.
„Am început din 2007 dar cu mai puțini angajați, cu 4,5 și din 2011 am început să evoluăm. 85% sunt din comună. Noi am vrea să ne mai extindem dar e cam problemă cu forța de muncă”, spune Nicolae Paica, reprezentant firmă.
Autorităţile din Ezeriş i-au ajutat pe foştii beneficiari ai ajutoarelor de la stat care nu şi-au găsit serviciu să-şi caute un loc de muncă în localităţile învecinate.
„Încercăm pe toate căile prevăzute de lege să îi îndrumăm spre muncă. Există firme care ne contactează și ne spun de locurile disponibile”, spune Elena Luchian, secretarul primăriei Ezeriș.
Ajuns la al cincilea mandat, primarul se laudă că n-a pierdut voturi când i-a obligat pe leneşi să muncească. Mai mult, economia făcută din ajutorul minim garantat a fost direcționată spre infrastructură, aşa că Ezerişul are planuri pentru alimentarea cu apă, canalizare şi modernizarea drumurilor din localitate.