Mai multe localităţi din sudul Dobrogei ar putea fi alimentate, începând din acest an, cu gaze naturale din Bulgaria, ca urmare a creşterii consumului în zonă, iar pentru acest lucru este necesară dezvoltarea unui punct de import al gazelor, în localitatea Negru Vodă. "Ca urmare a dezvoltării de noi zone de consum şi a intenţiei de alimentare cu gaze a zonelor Mangalia şi Dobrogea Sud, s-a adoptat ca soluţie alimentarea cu gaze din conducta de tranzit dedicată Bulgariei, fiind n
Mai multe localităţi din sudul Dobrogei ar putea fi alimentate, începând din acest an, cu gaze naturale din Bulgaria, ca urmare a creşterii consumului în zonă, iar pentru acest lucru este necesară dezvoltarea unui punct de import al gazelor, în localitatea Negru Vodă.
„Ca urmare a dezvoltării de noi zone de consum şi a intenţiei de alimentare cu gaze a zonelor Mangalia şi Dobrogea Sud, s-a adoptat ca soluţie alimentarea cu gaze din conducta de tranzit dedicată Bulgariei, fiind necesară în acest sens încheierea unor contracte de import între compania Bulgargaz şi furnizorii locali”, a comunicat Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, la solicitarea Mediafax.
Investiţia, evaluată la 4,5 milioane de lei, este motivată de creşterea siguranţei în aprovizionarea cu gaze a României şi Bulgariei, în condiţii de criză, precum cea din ianuarie 2009, când un diferend între Rusia şi Ucraina a dus la sistarea livrărilor către mai multe state europene.
„Pentru suplimentarea gazelor destinate României, cantităţi dinspre Grecia şi/sau Turcia pot fi dirijate spre sistemul de transport bulgăresc şi direcţionate spre România. În acest mod, cele două ţări se vor putea ajuta reciproc cu cantităţi suplimentare în situaţii de criză, crescând astfel siguranţa în aprovizionare a consumatorilor protejaţi”, precizează sursa citată.
Pe lângă acest punct de import al gazelor, România şi Bulgaria vor realiza, până în 2012, interconectarea sistemelor de gaze pe ruta Giurgiu-Ruse, cu obiectivul de se asigura livrări constante între cele două state.
Conducta Giurgiu-Ruse, cu o capacitate anuală de 1,5 miliarde metri cubi de gaze, va avea pe teritoriul românesc o lungime de 8,4 kilometri, valoarea estimată a lucrărilor fiind de 12,5 milioane de euro.
Uniunea Europamă a acordat anul trecut operatorului sistemului de transport şi tranzit al gazelor Transgaz Mediaş (TGN) cofinanţări din fonduri europene în valoare totală de 14 milioane euro pentru proiecte care vizează dezvoltarea conductelor de interconectare între sistemul de transport al gazelor naturale din România cu cele din Bulgaria şi Ungaria, pe ruta Arad-Szeged.
Transgaz, deţinut de stat, prin Minsiterul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, va asigura pentru aceste proiecte o finanţare de aproximativ 34 milioane euro.
SURSA: Mediafax