Fostul președinte al României, Traian Băsescu, susține că noua tulpină britanică este mult mai agresivă și de aceea țara ar trebui să intre în lockdown. Traian Băsescu a declarat că revenirea la starea de urgență ar fi cea mai bună soluție, cel puțin până când România reușește să imunizeze un număr mare de oameni. Fostul președinte i-a transmis și un mesaj premierului Florin Cîțu.
Traian Băsescu cere un nou lockdown
“Îl vedem pe Vela cum nu-l interesează de măsuri. În condițiile astea, oamenii zic că de ce lor să li se aplice și altora nu. Lockdownul este necesar în momentul de față, dacă vrem să diminuăm numărul morților. Această tulpină este mult mai agresivă, a ajuns de trei luni și în România, deci singura soluție e lockdown.
Până să ne vaccinam, trebuie să stăm cuminți acasă, mai ales că nu avem deocamdată numărul de vaccinuri”, a declarat Traian Băsescu, la România TV.
De asemenea, Traian Băsescu atrage atenția că transportul public reprezintă cel mai are ventilator de răspândire a COVID-19, în principal din cauza aglomerației.
“Îndrăznesc aproape să spun că este o binefacere greva de la metrou, pentru că transportul public este cel mai mare ventilator de răspândire a bolii. Eu am venit de la aeroport și am făcut o oră și zece minute pâna în București. S-a trecut la transportul individual, care este mult mai igienic decât transportul public”, a mai spus fostul președinte.
Mesajul lui Traian Băsescu pentru Florin Cîțu
Traian Băsescu îi recomandă lui Florin Cîțu angajarea unui comunicator, care să explice, după care să prezinte concluziile luate de autorități.
“Problema e încrederea populației în deciziile anunțate. Cea mai mare eroare este anunțarea lor răstită. Așa am făcut și eu cu scăderea salariilor. Aceasta este cea mai mare greșeală în parteneriat cu populația. Cîțu ar trebui să angajeze un comunicator care să explice, apoi să prezinte concluziile, comunicarea lor răstită nu merge”, a mai spus fostul președinte al României.