Pandemia de coronavirus continuă să facă ravagii în mai multe țări de pe glob, iar situația devine dificil de gestionat. În acest context, Grecia anunță un lockdown parțial pentru a putea ține epidemia sub control.
Anunțul vine din partea prim-ministrului grec Kyriakos Mitsotakis. Acesta a anunțat un ”lockdown” parţial începând de marţi pentru combaterea celui de-al doilea val de COVID-19, cu restricţii de circulaţie pe timp de noapte şi închiderea o lună a barurilor, restaurantelor şi sălilor de sport în nordul ţării şi regiunea Attica, ce include capitala Atena, cele mai populate zone, informează France Presse şi Reuters, citate de agerpres.
„Nu este o izolare ca în primăvară”, a asigurat şeful guvernului într-un mesaj televizat adresat naţiunii.
„Aceste noi reguli (…) se concentrează pe două surse care sunt verificabile, favorabile răspândirii virusului: divertismentul şi deplasarea oamenilor”, a precizat el.
Magazinele și școlile rămân deschise
În ceea ce privește școlile şi magazinele reţelelor de retail în special, acestea vor rămâne deschise, potrivit premierului.
„Măsurile vor începe marţi la 6.00 dimineaţă (4.00 GMT) şi circulaţia va fi interzisă după miezul nopţii până la 5.00 ora locală (3.00 GMT)”, a adăugat Kyriakos Mitsotakis.
Totodată, el mai adăugat că „trebuie luate măsuri acum” având în vedere creşterea numărului de noi cazuri de coronavirus în ultimele săptămâni şi pentru ca unităţile de terapie intensivă să nu fie copleşite.
Sărbătorile de iarnă nu vor fi afectate
În același timp, premierul a mai subliniat faptul că acesta este un plan de o lună pentru „a încerca să nu afectăm” Crăciunul.
Confruntată cu recrudescenţa epidemiei, Grecia a instituit săptămâna trecută restricţii de circulaţie între 22.30 GMT şi 3.00 GMT timp de două săptămâni la Atena şi Salonic, cele două oraşe principale ale ţării afectate de coronavirus şi unde trăieşte aproape jumătate din populaţie (10,9 milioane de locuitori).
Încă mai puţin afectată decât partenerii săi europeni, Grecia numără în total peste 37.000 de cazuri de la debutul epidemiei la sfârşitul lunii februarie şi a înregistrat de asemenea 620 de decese. Ţara a înregistrat un nou vârf de 1.690 de noi cazuri de COVID-19 vineri şi cinci decese. 1.211 noi cazuri au fost raportate joi. Peste o sută de persoane sunt în prezent la terapie intensivă, vârsta medie fiind de 65 de ani, potrivit serviciilor de sănătate.