Anunț major pentru sute de mii de persoane. Ucraina a luat o decizie de ultim moment după ce numărul infectărilor cu noul coroanvirus a explodat. Capitala Ucrainei va intra în lockdown timp de trei săptămâni. Ce restricții anunță autoritățile ucrainiene?
Lockdown pentru trei săptămâni! Decizie majoră luată de Ucraina. Intră în vigoare de sâmbătă, 20 martie
Vești proaste pentru ucrainieni. În contextul creșterii alarmante a numărului de noi infectări cu noul coronavirus, autoritățile au decis impunerea unui lockdown pe o perioadă de trei săptămâni în Kiev. Noi restricții vor intra în vigoare.
Anunțul a fost făcut de primarul orașului, Vitali Kliciko. Potrivit acestuia, pandemia este o adevărată amenințare care trebuie ținută sub control.
“Situaţia legată de răspândirea virusului este o reală ameninţare”, a declarat joi primarul Vitali Kliciko, potrivit Agerpres.
În ceea ce privește situația din spitale, potrivit acestuia, în Kiev, oraş cu trei milioane de locuitori, peste 70% din paturile de spital pentru pacienţii cu COVID-19 sunt deja ocupate. Astfel, începând cu ziua de sâmbătă, 20 martie, toate teatrele, cinematografele, muzeele şi centrele comerciale vor fi închise.
Pe de altă parte, magazinele alimentare şi farmaciile vor rămâne deschise în continuare.
Noi restricții intră în vigoare
Saloanele de coafură şi centrele de fitness pot fi folosite, însă este nevoie de o programare făcută. Grădiniţele şi mijloacele de transport public vor fi de asemenea ferite de restricţii. De menționat este faptul că, pe lângă lockdownul anunțat acum, miercuri au mai fost dispuse și alte măsuri similare pentru oraşul Liov din vestul ţării.
Situația coronavirusului din Ucraina devine din ce în ce mai greu de gestionat. De la izbucnirea pandemiei de coronavirus în urmă cu un an, peste 1,5 milioane de infectări au fost înregistrate oficial în Ucraina, iar peste 29.000 de persoane au murit din cauza virusului.
În ceea ce privește campania de vaccinare anti-covid, până în prezent, peste 70.000 de ucraineni au fost vaccinaţi. Trebuie menționat faptul că, spre deosebire de România sau de alte țări europene, în Ucraina, campania de vaccinare a început în urmă cu doar trei săptămâni, lucru care ar putea explica creșterea numărului de infectări.