Grecia se confruntă cu o explozie a cazurilor de coronavirus. Din acest considerent, autoritățile de la Atena au decis prelungirea lockdown-ului total până pe 7 ianuarie. Așadar, grecii vor fi nevoiți să stea în case de Crăciun și de Anul Nou.
Restricțiile care au mai fost prelungite la începutul lunii noiembrie vor rămâne încă în vigoare. Astfel, școlile, restaurantele, terenurile de spor și sălile de fitness, cât și instalațiile de sky vor rămâne închise.
Magazinele de Crăciun vor rămâne deschise
Având în vedere perioada în care suntem, autoritățile elene au decis ca magazinele de sezon, care vând doar produse specifice de Crăciun, să rămână deschise pentru încă o săptămână.
Oamenii pot ieși din casă doar prin SMS
Grecii vor putea să-și părăsească locuința doar dacă vor solicita un permis pentru ieșirea din casă, eliberat printr-un mesaj pe telefon. Măsura aceasta a fost luată având în vedere că deplasarea între regiuni este interzisă iar grecii au interdicție de la a ieși din casă în intervalul orar 21:00 – 05:00.
Coronavirus Grecia
Grecia, mai puţin afectată în primul val de epidemie în comparaţie cu alte state europene, traversează de la sfârşitul lunii septembrie o perioadă de recrudescenţă a infectărilor.
Pentru a răspunde „situaţiei critice” din al doilea val al epidemiei, guvernul a recurs la 7 noiembrie la decizia de intrare în carantină pe tot teritoriul elen.
La Salonic, numărul de cazuri de infectare cu coronavirus este cel mai ridicat din Grecia, iar spitalele se confruntă cu un deficit de paturi.
În consecinţă, guvernul a fost nevoit să recurgă la sectorul privat în baza unei legi recente, menţionează comunicatul, notând că rechiziţionarea este rezultatul lipsei de „înţelegere între stat şi clinici”.
„Sistemul de sănătate se află sub presiune, iar săptămânile următoare vor fi critice. Trebuie limitată această presiune”, a declarat Stelios Petsas, purtător de cuvânt al guvernului.