«Construcţiile, la fel ca şi industria autovehiculelor, au capacitatea de a trage după ele, în sus sau în jos, întreaga economie.» De vreo câţiva ani, sectorul construcţiilor devenise locomotiva creşterii economiei româneşti. Cu ritmuri de creştere anuală de peste 30%, construcţiile din România depăşeau în viteză toate ramurile similare din celelalte ţări europene. Se construia cu frenezie cu ajutorul firmelor specializate, pe cont propriu, cu ajutorul nea
«Construcţiile, la fel ca şi industria autovehiculelor, au capacitatea de a trage după ele, în sus sau în jos, întreaga economie.»
De vreo câţiva ani, sectorul construcţiilor devenise locomotiva creşterii economiei româneşti. Cu ritmuri de creştere anuală de peste 30%, construcţiile din România depăşeau în viteză toate ramurile similare din celelalte ţări europene. Se construia cu frenezie cu ajutorul firmelor specializate, pe cont propriu, cu ajutorul neamurilor, cu plăţi la negru sau cu documente oficiale. Băncile sprijineau şi impulsionau acest entuziasm. Construcţiile, la fel ca şi industria autovehiculelor, au capacitatea de a trage după ele, în sus sau în jos, întreaga economie. Dacă merg construcţiile, industria cimentului, a cărămizilor, a materialelor sanitare, cresc şi ele pe măsură. La fel se întâmplă şi în aval: mobila, electrocasnicele, ca să nu mai vorbim de bănci, toate înfloresc. Când s-a tăiat conducta cu credite de la bancă, toate aceste ramuri au început să sufere. Falimente răsunătoare ale unor dezvoltatori imobiliari care nu-şi mai pot termina proiectele nu s-au anunţat, chiar dacă mai toţi cei care au şantiere deschise gâfâie din greu. Într-o ţară în care încă mai este enorm de construit în toate sectoarele – civil, industrial, infrastructură – scăderea ritmului are efecte de lungă durată; reducerea decalajelor faţă de celelalte ţări europene va dura mai mult.
Săptămâna trecută s-au anunţat datele pentru primul trimestru: s-au eliberat 10.571 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 10,5% faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent. Evoluţia numărului de autorizaţii dă o imagine şi pentru ce se va întâmpla în viitor.
Odată cu scăderea din construcţii şi cu reducerea creditării, preţurile s-au domolit şi ele: au scăzut, dar nu s-au prăbuşit, preţurile mici nu au devenit un fenomen, chilipirurile care au mai apărut exprimau mai degrabă disperarea de moment a unor vânzători, dar numărul tranzacţiilor s-a redus drastic. Pe site-urile de imobiliare preţurile cerute sunt în continuare ridicate şi vânzătorii par dispuşi să aştepte, cât vor mai putea! Băncile ezită să dea credite nu pentru că nu ar mai avea lichidităţi sau pentru că veniturile românilor s-ar fi redus brusc, ci pentru că aşteaptă liniştirea preţurilor. Nu poţi să creditezi cumpărarea unui apartament dacă există prognoze că valoarea acelei case s-ar putea înjumătăţi într-un an de zile.
Investiţiile în infrastructură, care ar putea face ca mecanismul să se dezmorţească, se fac cu greutate din varii motive: legislaţie încâlcită, licitaţii suspectate de partizanat, interese locale greu de înlăturat. Aceleaşi probleme – chiar mai mari, dacă e vorba de bani europeni. Investitorii străini şi-au mai domolit şi ei apetitul pentru investiţiile în imobiliare, aşa că cifra de mai sus nu reprezintă o surpriză. Scăderea nu este totuşi dramatică, mai ales dacă o punem într-un context internaţional: economia americană s-a contractat cu peste şase procente în primul trimestru.
Aşadar, deocamdată, locomotiva construcţiilor a încetinit mult viteza: va trebui să găsim cărbuni pentru ca această locomotivă să-şi ia din nou avânt.