Cetăţenii Ucrainei nu vor mai avea nevoie de viză pentru şederea pe termen scurt în ţările Uniunii Europene, în baza unui proiect adoptat joi de Parlamentul European, informează un comunicat al forului de la Strasbourg.
În baza noii legi, aprobate cu 521 de voturi pentru, 75 împotrivă şi 36 de abţineri, ucrainenii care deţin paşapoarte biometrice vor putea intra fără viză în statele Uniunii Europene pentru 90 de zile, în scopuri turistice, de afaceri sau pentru a vizita rude sau prieteni, nu însă şi pentru a munci. Excepţie fac Irlanda şi Marea Britanie, în schimb noile reguli se vor aplica şi în cazul Islandei, Liechtensteinului, Norvegiei şi Elveţiei, care nu sunt membre ale UE, conform Agerpres.
Raportorul special pentru acest proiect, eurodeputata bulgară Mariya Gabriel (Partidul Popular European), a precizat că scutirea de vize reprezintă ‘încă un semnal puternic că Ucraina este un partener-cheie al Uniunii Europene în Parteneriatul Estic’.
Decizia mai trebuie aprobată oficial de Consiliul de Miniştri al UE şi va intra probabil în vigoare în iunie, la 20 de zile după publicarea ei în Monitorul Oficial al UE.
În decembrie, Parlamentul European a dat undă verde mecanismului de suspendare mai rapidă a scutirilor de viză, deschizând astfel calea pentru un sistem de liberalizare pentru Ucraina şi Georgia. Intrarea în vigoare a acestui mecanism de suspendare era una dintre condiţiile puse de unele state membre pentru a debloca acordurile de liberalizare a vizelor cu Ucraina şi Georgia. În ce priveşte Georgia, Parlamentul European a adoptat deja la sfârşitul lui februarie o măsură similară cu cea de joi cu privire la Ucraina.