Locuitorii acestei ţări merg la serviciu şi când sunt bolnavi pentru a nu pierde la salariu

Aproximativ 60% dintre estonieni au afirmat că merg la serviciu chiar şi atunci când sunt bolnavi pentru a nu pierde o parte din salariu după cum prevede legislaţia de austeritate în această ţară baltică cu o populaţie de 1,3 milioane de locuitori, potrivit unui sondaj de opinie efectuat recent.

Sondajul a fost realizat în ianuarie pe un eşantion de 2.021 angajaţi de către CV Keskus, cea mai mare agenţie privată de locuri de muncă din Estonia. “Rezultatul acestui sondaj este foarte alarmant”, a declarat Pille Ilves, preşedinte al Asociaţiei estoniene pentru apărarea pacienţilor.

“Oamenii bolnavi care vin la muncă infectează din ce în ce mai mult persoane în sezonul de gripă, provocând astfel costuri suplimentare”, a adăugat Pille Ilves.

În baza legislaţiei adoptate de guvernul de centru dreapta în cadrul unor măsuri de austeritate în 2009, când economia estoniană s-a contractat cu 14,3% în plină criză economică mondială, angajaţii bolnavi sunt privaţi de salariu în primele trei zile ale unui concediu medical. Un salariu parţial le este acordat de angajator din a patra până în a opta zi, după ce sunt luaţi în evidenţă de sistemul de asigurare socială.

Anterior, ei primeau începând din a doua zi de concediu medical 80% din salariu. “Noul sistem afectează sănătatea oamenilor şi costurile pe termen lung sunt mai ridicate decât înainte de adoptarea” unor astfel de măsuri, a apreciat dna Ilves.

Estonia este cunoscută pentru politica sa strictă economică. Datoria estoniană ar urma să reprezinte 12% din PIB în 2013.
Sursa: Agerpres