După ce au făcut din NEPI cel mai mare investitor imobiliar din România, fondatorii săi, Martin Slabbert şi Victor Semionov, s-au retras din companie în 2015 pentru a repeta experienţa cu un nou fond denumit Prime Kapital. La scurt timp după formarea acestuia au încheiat un parteneriat cu sud-africanii de la MAS Real Estate Inc. (MAS REI) prin care ţintesc acum dezvoltări imobiliare ce depăşesc ca valoare suma de un miliard de euro la nivelul Europei Centrale şi de Est.

Roman Value Centre găzduiește peste 50 de spații comerciale interese pe o suprafață închiriabilă de aproximativ 20.000 metri pătrați. Totodată, centrul comercial, care include un hipermarket, o galerie comercială și spații de tip strip mall, va deservi peste 160.000 de locuitori atât din municipiul Roman, cât și din localitățile din împrejurimi, generând peste 600 locuri de muncă.

„Decizia de a investi în municipiul Roman se datorează potențialului semnificativ al întregii regiuni și este o dovadă clară a angajamentului nostru de a dezvolta piața de retail din România”,  a declarat Lucian Pelepco, directorul centrului comercial Roman Value Centre.

Carrefour a deschis aici primul hipermarket din oraş. Unitatea din Roman are o gamă de peste 40.000 de produse, o suprafață de vânzare de 4.300 de metri pătrați și 300 de angajați.

Printre magazinele care își așteaptă clienții se numără branduri internaționale și naționale: C&A, Altex, JYSK, Pepco, Noriel, Deichmann, Takko, Hervis, CCC, DM, KFC, Dabo Donner, Spartan, Sensiblu, Vodafone, Animax, Benvenuti, Banca Transilvania, Arsis Vodafone, Telekom, Cador, Hoco, Simigeria Petru. Din dorința de a încuraja oportunitățile de business pe plan local, Roman Value Centre cuprinde și comercianți precum Anturaj Cafe, Dopo Poco, Lumea Copiilor, Brenda Boutique, Bijuteria Royal, Cu Sos, Pizza 21, Superstar, Coco Rinoo, Marco Baby, Bubble Wash, Grazie Mille, Kosarom. 

Roman Value Centre este poziționat pe strada Mihai Viteazu, nr. 3, Roman, și pune la dispoziția clienților peste 700 de locuri de parcare ușor accesibile.

Miza pe retail

 

Afacerile Prime Kapital sunt concentrate spre sectorul de retail, cel care i-a consacrat pe fondatorii firmei. La finalul anului trecut, în portofoliul firmei care a rezultat din parteneriatul dintre Prime Kapital şi MAS REI figurau 14 proprietăţi, majoritatea terenuri, evaluate la peste 94 mil. euro şi care până în 2021 necesită o investiţie în dezvoltare de 377 mil. euro.

Investitorii vor să construiască un mall pe o parte din terenul Upetrom 1 Mai din Ploieşti, au cumpărat de la Hornbach 7,9 hectare de teren în Baloteşti pentru un centru comercial care va cuprinde şi un magazin Lidl şi au în plan o serie de mici zone comerciale adiacente unor hipermarketuri precum Carrefour, Kaufland sau Lidl în oraşe precum Târgovişte, Focşani, Slobozia şi Baia Mare. Sud-africanii au achiziţionat anul trecut şi parcul de retail Era Shopping Park din Iaşi.

Compania a lansat în acest an primul său proiect rezidenţial din România, denumite Avalon Estate. Pe un teren de 8,1 hectare, amplasat în spatele reprezentanţei auto Porsche Nord din Pipera şi cumpărat în 2016 de la omul de afaceri George Becali pentru circa 11 mil. euro, Prime Kapital vrea să construiască un cartier cu 793 de apartamente.

Tot anul acesta, MAS REI şi-a anunţat acţionarii că va plăti 95 mil. euro, cash, pentru a achiziţiona Militari Shopping din Bucureşti de la investitorul imobiliar Atrium European Real Estate, care, în acest fel, se retrage din România. Acesta va fi al doilea cel mai scump mall tranzacţionat în Bucureşti, după Promenada Mall, vândut în 2015 cu 148 mil. euro.

Prime Kapital şi MAS REI au contribuit la parteneriatul creat cu 400 mil. euro.