Peștera Krubera, cel mai apropiat punct de centrul Pământului

Peștera Krubera, situată în masivul Arabika din munții Caucazului de Vest, Georgia, este locul în care cercetătorii au descoperit cel mai apropiat punct de centrul Pământului, la o adâncime de -2.197 de metri.

Aceasta este considerată cea mai adâncă peșteră din lume, un loc fascinant pentru exploratori și iubitorii de aventuri.

Este cunoscută și drept „Peștera Ciorii”

Peștera Krubera, cunoscută și sub numele de „Voronya” (în traducere, „Peștera Ciorii”), poartă numele geologului rus Alexander Kruber. A fost explorată pentru prima dată în anul 1956, când o echipă de exploratori francezi a reușit să coboare până la o adâncime de 1.000 de metri. Această performanță a fost doar începutul unei serii de expediții care au dus la descoperiri uimitoare.

În anul 1960, cercetătorii din Republica Georgia au continuat să exploreze peștera, ajungând la 90 de metri sub nivelul inițial. În 2001, o echipă din Ucraina a doborât recordul anterior, coborând până la 1.710 metri, conform datelor publicate de National Geographic.

Cel mai mare record a fost stabilit în anul 2012, când o echipă de scafandri a reușit să ajungă la o adâncime de -2.197 de metri. Expediția a fost extrem de dificilă și a necesitat două săptămâni de săpături și pregătiri intense. Traseul a fost marcat de obstacole precum gropi, prăpastii și tuneluri, iar exploratorii au raportat existența unor cascade subterane înghețate, care au făcut accesul și mai complicat.

pestera Krubera
SURSA FOTO: Wikipedia – PJakopin

Cercetătorii au colectat date valoroase de-a lungul timpului

Peștera Krubera este renumită pentru complexitatea și dificultatea explorării sale. În interiorul său au fost descoperite formațiuni geologice spectaculoase, inclusiv cascade subterane și camere vaste. De-a lungul timpului, cercetătorii au colectat date valoroase despre structura geologică și condițiile extreme din adâncurile Pământului.

Fiind cea mai adâncă peșteră din lume, Peștera Krubera atrage atenția pasionaților de explorare și aventură din întreaga lume.

Deși accesul în peșteră este extrem de dificil și rezervat doar echipelor bine pregătite, aceasta rămâne pe lista locurilor de vis pentru mulți călători. Faptul că este considerată cel mai apropiat punct de centrul Pământului îi conferă un statut unic și o aură de mister.