Locul de vis din România: Capul Doloșman a fost comparat cu peisajele scoțiene
Locul de vis din România despre care vorbim este Capul Doloșman. Acesta atrage anual numeroși turiști care rămân uimiți de peisajele spectaculaose pe care le oferă.
Capul Doloșman sau Dolojman este o arie protejată cu statut de interes național, încadrată în categoria I-a conform IUCN (rezervație naturală strictă de tip avifaunistic, floristic și faunistic). Aceasta se află în partea est a localității Jurilovca, în cadrul comunei Jurilovca.
Capul Doloșman reprezintă singura faleză stâncoasă de-a lungul litoralului României. Aici se găsește un punct de observație de unde vizitatorii pot admira un peisaj spectaculos. Zona este cu atât mai specială cu cât este o arie protejată, ca parte din Rezervația Naturală a Biosferei.
Acest loc de vis se găsește în Jurilovca, județul Tulcea, la o aruncătură de băț de Gura Portiței. Îl găsiți relativ repede! Indiferent de locul de unde veniți, trebuie să vă îndreptați către Jurilovca și, de acolo, să continuați aproximativ 6 kilometri pe un drum de câmp.
View this post on Instagram
Capul Doloșman se află în apropiere de cetatea antică Argamum sau Orgame
Specialiștii cred că Argamum (Orgame) a fost primul oraș locuit din Dobrogea, fondat de greci înainte de Histria, Tomis și Callatis.
Capul Doloșman este de fapt o faleză calcaroasă care găzduiește ruinele Cetății Argamum-Orgame, alături de abruptul stâncos al falezei. Locul este cu atât mai special cu cât este considerat a fi cea mai înaltă faleză stâncoasă din România. În plus, se întinde pe o distanță de aproximativ 3 kilometri.
Faleza însumează o înălțime de 29 de metri, dar continuă pe un deal abrupt, atingând astfel o înălțime de 56 de metri. Denumirea „Doloșman” provine din limba turcă și se traduce drept „Cap rău”.
Perspectiva pe care o oferă locul este una minunată, de 360 de grade. Turiștii au șansa de a vedea și laguna Razim și Marea Neagră, precum și dealurile Dobrogei, care nu se pot observa în totalitate.
Vizibilitatea de la Capul Doloșman se extinde pe o rază de 45 de kilometri, ceea ce înseamnă că poți admira peisajele din zonă pe o distanță impresionantă. Frumusețea acestui loc este amplificată în mod deosebit în zilele senine.