Clienţii care achiziţionează şi serviciul de spălătorie auto la benzinăria OMV din zona Aerogării nu vor plăti nimic, iar pentru cei care doresc exclusiv să-şi încarce autovehiculul ecologic costurile vor fi de 1 leu/kwh. Investiţia în prima staţie rapidă de încărcare din Bucureşti s-a ridicat la 30.000 de euro. 

Staţia face parte dintr-un proiect-pilot derulat de OMV Petrom şi Electrica SA, care va cuprinde şase puncte rapide de încărcare ce vor fi inaugurate în decursul acestui an. Patru puncte de încărcare vor fi situate în benzinăriile OMV din bulevardele Aerogării, Corneliu Coposu, Titan şi Iuliu Maniu, iar două la sediile celor două companii. 

„OMV Petrom realizează tendinţele globale în domeniul energiei şi cu siguranţă domeniul energiei electrice este unul la care ne uităm. Strategia companiei noastre nu se schimbă, dimpotrivă. Pe partea de hidrocarburi, mobilitatea va fi dată de acestea în următorii cel puţin 10 ani, însă pentru noi este o completare a gamei de servicii pe care o oferim clienţilor noştri. Astăzi, lansăm un pachet de servicii pentru a-i putea deservi în staţiile noastre. Astfel, dacă vor exista clienţi care au maşini electrice, ei vor putea fi deserviţi în staţiile noastre, în timp ce beneficiază de toate serviciile pe care le punem la dispoziţie: zona de restaurant, zona de spălătorie auto etc.”, a declarat Adrian Nicolăescu, retail manager OMV Petrom. 

La rândul său, directorul comercial al companiei Electrica, Ramiro Angelescu, a punctat faptul că România urmează tendinţa la nivel european de a dezvolta infrastructuri de alimentare a maşinilor electrice. „Fiind un proiect-pilot, acesta este, practic, şi un mesaj pentru cei care vor să folosească această tehnologie. Va trebui să existe o perioadă de analiză a acestui proiect. Tendinţa la nivel european este de a exista asemenea infrastructuri şi acelaşi lucru se va întâmpla şi în România. Noi privim cu optimism către viitor şi ne dorim să dezvoltăm astfel de staţii, dar trebuie validat mai întâi modelul tehnic şi economic al unui astfel de proiect-pilot', a spus Angelescu. 

Conform Agerpres, şoferii care doresc să-şi încarce maşina ecologică, tariful este de un leu pentru fiecare kwh consumat. Astfel, preţul final pe care un client poate să-l plătească pentru un „plin”  va fi cuprins, în medie, între 22 de lei (în cazul bateriilor de 22 kw) şi 36 de lei, pentru acumulatorii din noua generaţie, montaţi pe maşinile aduse în România. 

Prin aceste staţii cu încărcare rapidă, un autovehicul 100% electric poate încărca 80% din capacitatea acumulatorului, în doar aproximativ 20 de minute, faţă de 7-8 ore cât ar dura la o priză non-dedicată acestui serviciu. 

Conform statisticii Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), vânzările de maşini ecologice noi (electrice şi hibride) au ajuns, în primele 11 luni ale anului 2016, la 1.044 de unităţi, în creştere cu 125% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, când s-au consemnat 464 de unităţi.

La nivelul perioadei ianuarie – noiembrie 2016, comparativ cu intervalul similar din anul precedent, ponderea autoturismelor "verzi" în totalul vânzărilor a fost de 1%, în România.

În topul celor mai comercializate mărci auto electrice 100%, în primele 11 luni din 2016, primul loc a fost ocupat de producătorul BMW, cu 62 de unităţi, urmat de Mercedes-Benz (27), Volvo (11), Mitsubishi (7), Renault (5), Porsche (3) şi Audi (1). 
Analiza de specialitate a APIA arată faptul că segmentul autoturismelor hibride reprezintă 86,1% din întreaga categorie a maşinilor ecologice, în timp ce vânzările strict de autovehicule electrice (BEV, EREV, PHEV) au consemnat o triplare (237%), comparativ cu primele 11 luni din anul anterior.