Gura Portiței, satul care se aseamănă cu Saint Tropez.
Gura Portiței este o adevărată bijuterie ascunsă a României, cu peisaje deosebite și o atmosferă care amintește de destinații exotice precum Saint Tropez.
Situat pe o limbă de nisip, acest sat unic în Europa oferă o priveliște spectaculoasă, fiind locul unde Delta Dunării se întâlnește cu Marea Neagră.
Gura Portiței este o alegere perfectă pentru cei care caută o evadare din agitația urbană și pentru cei care doresc să se bucure de frumusețea naturală a României. Este un loc ideal pentru relaxare, activități nautice și explorare a faunei și florei locale.
În pofida descoperirii sale cu peste 250 de ani în urmă, lucrările de amenajare pentru transformarea Gura Portiței într-o destinație turistică au început abia în 1998.
Farmecul satului de vacanță este amplificat de accesul exclusiv cu barca din portul Jurilovca, ceea ce conferă turiștilor o experiență autentică și izolată, departe de agitația urbană.
Cu toate acestea, satul oferă și diverse facilități, inclusiv un restaurant a la carte, terenuri de sport în aer liber și spații de joacă pentru copii, conform informațiilor disponibile pe site-ul localității.
Cei care vin aici se pot bucura de mai multe activități, printre care pescuitul și plimbările cu hidrobicicleta pe lacul Golovița, dar nu numai.
De asemenea, oaspeții vor aprecia faptul că nu vor fi nevoiți să împartă această oază de liniște cu prea mulți călători, deoarece numărul de locuri de cazare este limitat la mai puțin de 100.
Cum se ajunge la Gura Portiței?
Pe site-ul oficial se arată că turiștii trebuie doar să ajungă în portul Jurilovca, iar de acolo sunt preluați pentru Gura Portiței.
În fiecare zi, salupa efectuează trei călătorii pentru a transporta și a aduce turiștii în satul de vacanță. Durata călătoriei pe lac este de aproximativ 30 de minute.
PROGRAM BARCĂ
Jurilovca – Gura Portiței
Zilnic, la orele:
- 10:30 +/- 15 minute
- 14:00 +/- 15 minute
- 18:00 +/- 15 minute
Gura Portiței – Jurilovca
Zilnic, la orele:
- 12:00 +/- 15 minute
- 16:00 +/- 15 minute
- 18:00 +/- 15 minute
Tarifele pentru o vacanță aici depind de perioada selectată și de camera aleasă. Acestea pornesc de la 435 de lei, dar pot ajunge până la 1.100 de lei.
Tariful este pentru o cazare în cameră pentru două persoane pe noapte și include:
- micul dejun
- TVA-ul de 9%
- și o taxă de stațiune de 1%