La sfârşitul lunii noiembrie 2013, câştigul salarial mediu net era de 1.091 lei, cuantum care situează judeţul Harghita pe ultimul loc pe ţară din acest punct de vedere.
La fel ca şi în lunile precedente, cele mai mari câştiguri, de 1.383 lei, le-au obţinut angajaţii din agricultură, urmaţi de cei din servicii, cu 1.109 lei şi din industrie şi construcţii, cu 1.058 lei.
Datele statistice arată că judeţele Harghita, cu un câştig de 1.091 lei şi Vaslui, care îl urmează îndeaproape cu 1.098 lei, sunt singurele din ţară unde cuantumul câştigului salarial mediu net coboară sub 1.100 lei. Pe locul al treilea se situează judeţul Neamţ, cu un câştig salarial mediu net de 1.129 lei.
În ceea ce priveşte numărul de salariaţi din Harghita, acesta este de 65.596, cei mai mulţi, adică 36.839, lucrând în domeniul serviciilor.
Specialiştii din domeniu susţin că angajaţii din Harghita primesc salarii mici întrucât aici funcţionează cu precădere firme mici, din domenii unde salarizarea nu este ridicată, cum ar fi agricultură, industria uşoară, prelucrarea lemnului sau construcţii. În plus, în Harghita nu există industrie grea, de construcţii maşini sau firme IT, care acordă angajaţilor salarii mari.
Potrivit directorului Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, Kedves Imre, în Harghita sunt aproximativ 14.902 de firme, din care doar 308 sunt mijlocii, iar restul sunt mici, predominând cele care au 20 de angajaţi. În Harghita funcţionează doar 13 firme mari, dar care sunt administrate de la Bucureşti.AGERPRES