Nu degeaba spunea poetul aşa, pentru că în Muntii Apuseni se găsesc cele mai mari rezerve de aur din Europa, ceea ce confirmă faptul că România „a stat” de milenii pe mine de aur. În mod absurd şi paradoxal, deşi nu ne putem plânge de bogăţia pământului nostru strămoşesc, suntem un popor sărac printre mai marii Europei.Această realitate cruntă face loc unei întrebări care nu ne dă pace: oare unde ar fi fost România astăzi dacă și-ar fi putut folosi în interes propriu resursele de aur de care dispune?
Aurul dacic de care am auzit în istorie nu este doar o noţiune abstractă. Acesta chiar a existat, însă o mare parte a ajuns pe mâna marilor prădători ai lumii. În anul 1912, conform statisticilor vremii, din totalul producției mondiale de aur, aproape 25% era asigurată de exploatările din Munţii Apuseni.
Dacă o luăm cu începutul, vom vedea cum şi-a irosit poporul nostru bogăţia cea mai de preţ.Acum 1.900 de ani Traian jefuia din Dacia lui Decebal peste 500 de tone de aur și argint, reprezentând cea mai mare pradă de război din istoria Imperiului Roman.
La o distanță de peste 1.000 de ani, un alt imperiu – cel Habsburgic a jefuit din Munții Apuseni chiar mai mult decât a făcut-o Imperiul Roman. În secolele de ocupație austriecii și ungurii au scos din Transilvania valori (aur, argint și alte resurse) de sute de miliarde de euro, la valoarea de astăzi. Putem spune astfel că viaţa prosperăde care se bucură în prezent locuitorii Vienei şi ai Budapestei se datorează într-o mare măsură şi aurului românesc.
Nu putem trece prin succinta istorie a aurului românesc pierdut fără să amintim de tezaurul României, făcut fără voie cadou Rusiei. Acesta includea tezaurul Băncii Naționale a României, valori aparținând unor diverse bănci românești private, societăți comerciale, persoane particulare, colecții de artă, bijuterii, arhive.Toate acestea au fost transportate din România spre Rusia țaristă în timpul primului război mondial, cu scopul de a fi adăpostite de armatele Puterilor Centrale, care ocupaseră o parte însemnată a României și amenințau să ocupe întregul teritoriul național. După Marea Revoluție din Octombrie și preluarea puterii de către comuniști, sub conducerea lui Lenin, proaspăt instalata putere sovietică a sechestrat tezaurul și a refuzat restituirea acestuia.
Timpul a demonstrat faptul că românii nu numai că nu au beneficiat de această bogăție, dar s-au şi lăsat călcați în picioare de prădători, fiind ținuți în iobăgie, în mizerie și în lipsă de educație, pentru a nu se putea răzvrăti. Aşa am pierdut, pe lângă bogăţia materială a poporului şi pe cea spirituală, care ne conturează identitatea naţională.
Am putea spune că istoria ne-a dat lecţii crunte în ceea ce priveşte păstrarea şi valorificarea aurului naţional, însă realitatea ne contrazice. Nu putem da vina pe istorie când astăzi “ne vindem” aurul sub o altă formă. O facem legal şi conştient, însă mult sub adevărata sa valoare.
