Temperaturile prognozate în Ceahlău sunt de până la minus 23 de grade Celsius, iar viteza vântului va depăși 80 de kilometri pe oră. În aceste condiții, windchill-ul – temperatura resimțită de organism – se va situa în jurul valorilor de minus 59 grade Celsius, valori care se situează la limita dintre zona periculoasă și cea foarte periculoasă, echivalentul Codului Roșu.
Chiar cu echipament special, timpul fizic permis unei echipe de salvare să intervină este foarte limitat. Este interzisă staționarea în vânt pentru perioade ce depășesc 5 minute. De asemenea, se recomandă să nu folosească trasee turistice cu expunere mare în vânt și mai ales să nu efectueze deplasări după lăsarea serii, când temperaturile scad și viteza vântului crește simțitor.
Salvamontiștii spun că turiștii trebuie să aibă extremitățile corpului mereu acoperite, iar încheieturile mâinilor și picioarelor să fie protejate suplimentar. De asemenea, cei care urcă pe munte trebuie să poarte mască de vânt și ochelari de protecție.
Totodată, salvamontiștii atenționează turiștii să nu consume alcool înainte sau în timpul excursiei.