Mark Adelson este cunoscut în lumea financiară drept polițistul rău de pe piața firmelor de rating. În ultimii trei ani, responsabilul de rating din cadrul Standard & Poor's, cea mai prestigioasă agenție de rating din lume, a ajutat agenția să își recâștige respectul piețelor după ce giganții industriei fuseseră dezaprobați vehement pentru faptul că au oferit calificative prea optimiste pentru anumite active care a u condus la extinderea crizei globale, izbucnită în 2008.
Sub conducerea lui Adelson, S&P a făcut ca un calificativ AAA, cel mai înalt oferit de agenție, să fie extrem de greu de obținut, scrie Wall Street Journal.
Ratingul de top ar trebui sa fie ”sacrosanct”, a spus Adelson colegilor săi, adăugând că acesta ar trebui să fie acordat în urma unor teste la fel de dure ca acelea prin care trebuie să treacă motorul unui avion. Adelson a venit la S&P în mai 2008, de la o firma Adelson & Jacob Consulting, al cărei fondator este.
Sub coordonarea sa, cel puțin în ultimul an, au fost revizuite o mulține de ratinguri de țări care acumulaseră datorii publice imense, dar beneficiau din perioada de dinainte de criză de calificative excelente.
Fără îndoială, cea mai importantă decizie în acest sens a S&P a fost downgradarea ratingului Statelor Unite ale Americii, acțiune care a fost urmată, în mod surprinzător, de plecarea prin demisie a șefului S&P, Deven Sharma.
”Rămâne de văzut ce se va crede despre decizia noastră în timp, în cinci sau zece ani. Dacă disfuncționalitățile politice ale SUA nu se rezolvă, istoria va spune că am tras pe drept un semnal de alarmă. Atunci când am downgradat Japonia, care avea de asemenea ratingul AAA, țara era a doua mare economie a lumii. Oamenii s-au întrebat atunci ce era în mintea noastră. Dar acum Japonia are o datorie publică de 200% din PIB, iar problemele sale sunt cât se poate de serioase”, a declarat imediat dupa aceasta decizie Sharma intr-un interviu.