Decebal și-ar fi ascuns comorile lângă Sarmizegetusa Regia, iar legenda a atras de-a lungul timpului numeroși căutătorii de comori, dar și turiști. Unde s-ar afla acestea ascunse?
Comorile lui Decebal ar fi ascunse aici
Legenda comorilor ascunse ale lui Decebal în zona platoului Vârtoapelor, lângă Sarmizegetusa Regia, a captat atenția și a devenit subiect de interes pentru căutătorii de comori. Potrivit tradiției, această zonă este plină de grote ascunse în peretele de calcar, care adăpostesc vestigii ale vechilor așezări dacice și romane.
Oamenii din zonă spun că aceste grote, împrăștiate în regiunea de sub Cununi, au avut diverse destinații de-a lungul timpului. Unele au servit drept adăpost pentru călugări în istorie, în timp ce altele au fost refugii pentru animale sălbatice.
Cu toate acestea, conform legendelor locale, una dintre aceste grote ar putea ascunde comori prețioase ascunse în adâncuri, care ar aparține lui Decebal.
Legenda a fost transmisă din generație în generație, iar unii localnici afirmă că au văzut flăcări ieșind din pământ în zona respectivă.
„Aici se spune că uneori, noaptea, flăcările bat pe comori. Într-o noapte am văzut ţâşnind vâlvătăile din pădure. Mai multe flăcări care luminau muntele. Din bătrâni se spunea că în acea zonă fusese îngropată comoara lui Decebal.
Eu nu am putut ține acest secret, iar alții, aflând, au săpat după aur și au descoperit comorile. Banii însă nu le-au adus fericirea”, a declarat o săteancă din Grădiștea de Munte, potrivit Adevărul.
Legendele i-au atras și pe turiști
Legendele despre comoara regelui Decebal și grotele ascunse în zona platoului Vârtoapelor au stârnit și interesul turiștilor. Potrivit relatărilor, traseul către aceste grote începe de la drumul forestier din Valea Rea, o derivă a vechii căi ferate forestiere Orăștie – Sarmizegetusa Regia.
Drumul de pământ construit în anii ’70, care a înlocuit mocănițele, se desfășoară pe Valea Rea. Acesta se bifurcă din șoseaua Orăștie – Sarmizegetusa Regia, aproape de intrarea în satul Grădiștea de Munte.
Turiștii care doresc să ajungă la grotele asociate legendelor lui Decebal trebuie să parcurgă un traseu de aproximativ 2 kilometri printre copaci și pot observa o cascadă spectaculoasă. După încă 2 kilometri, se ajunge la un schit construit în mijlocul sălbăticiei în anii 2000.
Aproape de mănăstire, se află pâraiele Valea Rea și Bodii, care se contopesc. De la acest punct, călătorii urmează o potecă care parțial urmează cursul pârâului Bodii. Pe parcurs, nu prea există indicatori, iar poteca trebuie parcursă cu mare atenție. Turiștii ajung astfel la Peștera Bodii, cunoscută și sub numele de Peștera din Valea Rea, unde se spune că ar putea fi ascunse comori.
„Pe aici se ajunge la Peştera Bodii sau Peştera din Valea Rea cum i se mai spune. Noroc că în dreptul pârâului se afla o casă unde am găsit înţelegere şi un ajutor cât de cât. Aici stăteau părinţii şefului cantonului forestier care se afla la începutul Văii Rele.
I-am întrebat de drumul spre Peştera Bodii. Moşul îl ştia bine, pe aici se născuse şi copilărise. La peşteră se ajunge ușor, ne-a spus, este potecă bună până acolo, iar în peşteră se intră pe o scară de lemn.
Când era el mic acolo îşi ducea vieţile un schimnic, căruia îi mai ducea mâncare, îl trimiteau părinţii. Şi mai zicea moşul că dintotdeauna au fost călugări acolo. Iar peştera are încă o ieşire, tocmai în partea cealaltă a muntelui”, scria fostul explorator Cornelius Ionescu, pe blogul său.