Locuri de muncă pentru români, în Germania. Salarii de până la 2.200 euro brut pe lună

Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti dispune, prin intermediul Reţelei EURES, de 69 de posturi pentru lucrătorii calificaţi în domeniul hotelier – gastronomic, care doresc să desfăşoare o activitate sezonieră în Germania, pentru care se va organiza selecţie la Braşov în zilele de 27 şi 28 august 2014.

Centrală de Mediere a Străinilor şi Specialiştilor ZAV Bonn împreună cu Marriott Hotel Frankfurt oferă locuri de muncă pentru următoarele meserii: bucătar (18 posturi), ospătar/personal servire clienţi (15 posturi), recepţioner (15 posturi), ajutor în industria gastronomiei de sistem – McDonald’s şi Burger King (15 posturi) şi manager restaurant/personal serviciu organizare banchet (6 posturi).

Pentru ocuparea posturilor de bucătar, ospătar şi ajutor în industria gastronomiei de sistem sunt solicitate persoane care au calificare profesională încheiată, experienţă în domeniu şi cunoştinţe bune/foarte bune de limba germană (nivel A2 – B1/B2). Pentru posturile de recepţioner şi manager restaurant/personal serviciu organizare banchet, angajatorii germani solicită persoane care au atât cunoştinţe foarte bune de limba germană, nivel C1 – C2, cât şi cunoştinţe bune de limba engleză, nivel B2, precum şi calificare şi experienţă în domeniu.

Angajarea se face pe o perioada cuprinsă între 6 luni şi 1 an, cu posibilitate de prelungire, în funcţie de angajator, începând cu luna septembrie 2014. Salariul oferit este de 1400 – 2200 euro brut/luna (în funcţie de tarifele în domeniu şi de zona în care se va desfăşura activitatea). Timpul de lucru este de 40 ore/săptămâna, se lucrează în weekend şi de sărbătorile legale. Cazarea poate fi asigurată de către angajator gratuit / contracost (270 euro/luna), iar întreţinerea poate fi gratuită/negociabilă sau pe cont propriu.