UPDATE Conform oficialilor Renalt, preţul de bază al noului Logan MCV va fi de 8.980 de euro în Franţa. Pentru România, preţul nu a fost încă anunţat.
Modificările de design și repoziționarea tehnologică care au atras o mulțime de laude pentru modelele Logan și Sandero se extind acum și la break-ul Logan MCV. Acesta a adoptat noua identitate stilistică a mărcii Dacia, care evocă, conform producătorului, un sentiment general de robusteţe şi de forţă. Modelul beneficiază de dimensiuni generoase (4,49 m lungime), cu 430 mm mai mult decât noul Sandero, și dispune de un portbagaj cu un volum de 573 litri. Aceasta îi permite să ofere un spațiu interior și o capacitate de încărcare record, precum şi posibilitatea de a transporta obiecte de până la 2,7 m lungime.
Tot reprezentanții Dacia sunt cei care consideră că interiorul a fost gândit pentru a uşura viaţa la bord. Astfel au fost prevăzute numeroase spaţii de depozitare, practice şi accesibile, totalizând un volum de 16 litri. Printre acestea se numără spaţiile de pe portierele faţă şi spate, buzunarele din spătarele scaunelor sau spaţiul de depozitare din partea superioară a planşei de bord. Tableta portbagaj tip înfăşurător (disponibilă în funcţie de versiune) poate servi, la nevoie, drept suport suplimentar de depozitare.Pentru a vizualiza mai multe imagini cu noile modele dă click aici
Bancheta spate rabatabilă 1/3 – 2/3 disponibilă în serie, uşor de manevrat, oferă o modularitate sporită.
Dacia rămâne fidelă filozofiei sale: noile echipamente, funcționale, simplu de utilizat și 100% utile, prezente pe Dacia Lodgy și Dokker precum și pe noile Logan și Sandero, își fac apariția și pe noul Logan MCV. Astfel, break-ul Dacia dispune acum, în funcție de versinune, de sistemul MediaNav sau Plug&Radio, de limitator de viteză, asistență la parcarea cu spatele, direcție asistată, patru airbaguri, ESP și ABS cu Asistență la frănarea de urgență (AFU).
Mașina va putea fi comandată cu unul dintre cele două motoare alimentate cu benzină, 1.2 – 75 CP sau TCe90, sau cu dieselul 1.5 dCi cu două variante de putere, 75 CP sau 90 CP. În unele state va fi disponibil și motorul 1.2 – 75 CP cu alimentare duală, benzină-GPL, care asigură un cost de utilizare mai mic şi emisii scăzute de CO2 (120 g / km în mod GPL).
Al doilea model prezentat de Dacia La Geneva a fost o adevărată surpriză. În timp ce mulți se așteptau la un face-list al SUV-ului Duster, la stand a fost prezentată o ediție limitată a actualului model purtând supranumele „Aventure”. Aceasta are în dotare elemente de outdoor care crează o imagine originală: rampă de proiectoare, scuturi de protecție față și spate, mască neagră pentru faruri, săgeți de culoare roșie care semnalizează inelele de remorcare și zonele de poziționare a cricului, apărătoare de noroi pe care este marcat Duster. De asemnea, „stripping”-urile exterioare dau un plus de personalitate vehiculului şi amintesc de competițiile auto în cadrul cărora Duster s-a remarcat. În interior, Duster Aventure surprinde prin cusăturile albe de pe tapițerie și prin motivele de tip busolă cu inscripţia Duster vizibile pe scaune. Consola centrală, de un negru strălucitor, se asortează cu designul exterior iar conturul aeratoarelor, centrul volanului și mânerele portierelor – toate albe, adaugă un contrast interesant.
Seria limitată Duster Aventure este disponibilă în versiunile 4×2 şi 4×4. Modelul este echipat cu GPS Garmin semi-integrat în tabloul de bord. Acest GPS mobil este dotat cu hărțile rutiere a 45 de țări europene.