Logo Software Investment S.A. achiziționează acțiunile TotalSoft în valoare de peste 30 milioane euro cu o valoare a capitaluror proprii de 30,25 milioane euro, informează un comunicat al TotalSoft.
Liviu Dragăn, fondatorul companiei TotalSoft va rămâne în continuare la conducerea companiei în calitate de CEO.
"Acordul fără caracter obligatoriu semnat între TotalSoft S.A. și Ferabosco Investments Limited și Fondul de Sud-Est LP în data de 4 aprilie 2016 pentru luarea în considerare a unei achiziții de acțiuni la TotalSoft S.A. în România a fost încheiat cu succes. Logo Software Investment S.A.- filială a Logo Yazılım Sanayi ve Ticaret A.Ş. va achiziționa 100% din acțiunile TotalSoft pentru o valoare a întreprinderii de 30 milioane euro și o valoare a capitalurilor proprii de 30,25 milioane euro", se arată în comunicatul citat.
TotalSoft a raportat venituri de 21,3 milioane euro și un EBITDA de 3,48 milioane euro în 2015. În primele 6 luni ale anului 2016 TotalSoft a realizat venituri de 10,65 milioane euro și EBITDA de 1,97 milioane euro.
Piața EAS din România promite o creștere anuală de peste 9% a ratei de creștere medii anuale (CAGR) în EURO în următorii 5 ani. TotalSoft, cu portofoliul de clienți la nivel de întreprindere, este lider de piață fiind una dintre puținele companii care oferă servicii end to end. Compania deține business la nivel internațional în creștere, vânzările internaționale alcătuind 24% din totalul vânzărilor în 2015.
Logo Software Investment S.A. este furnizor independent de software, cu sediul central în Turcia.
"Achiziția TotalSoft va permite o creștere a Logo pe piețele internaționale și obținerea unei poziții competitive pe verticale specializate, cum ar fi servicii financiare, leasing, medical și agricultură, în condițiile oportunităților oferite de expertiza avansată a echipei de cercetare și dezvoltare din România și a transferului de know-how din partea Logo pe zona IMM-urilor", menţionează comunicatul.