Un teleferic deasupra Tamisei a fost deschis publicului joi la Londra, acesta urmând să facă legătura dintre cele două mari centre care vor găzdui competiţii pe durata Jocurilor Olimpice de vară, ce vor debuta peste mai puţin de o lună.
Aproximativ 2500 de pasageri pe oră vor putea fi transportaţi la circa 90 de metri deasupra Tamisei, între Greenwich şi Docklands, în estul Londrei.
Telefericul va funcţiona în fiecare zi şi va permite ajungerea în cinci minute la sala de spectacol O2 Arena, precum şi la centrul expoziţional ExCel, care vor găzdui competiţii pe durata Olimpiadei.
Echipamentul, al cărui cost total se ridică la 62,6 milioane lire sterline, este finanţat cu circa 36 milioane lire sterline de către compania aeriană Emirates. Pasagerii vor trebui să plătească 4,3 lire sterline (5,4 euro) pentru un bilet cu tarif plin.