Campania Ieftinuarie 2023, desfășurată pentru al cincilea an de Vola.ro, s-a încheiat cu succes și cu bilete de avion în valoare de peste 5,4 milioane de euro achiziționate de români.

Călătorii nu au vrut să rateze această ocazie și au profitat din nou de cele mai mici prețuri din an la biletele de avion, astfel că, de Ieftinuarie 2023, Vola.ro a vândut cu 37% mai multe bilete decât în aceeași perioadă a lui 2022, conform datelor emise de companie.

În plus, succesul campaniei recent încheiat a demonstrat încă o dată interesul sporit al românilor pentru călătorii, mai ales că, în momentul de față, contextul este unul favorabil: nu mai sunt restricții ce vizează deplasările internaționale, iar companiile aeriene au reglat situația anulărilor și a întârzierilor masive, principala problemă cu care s-a confruntat industria aviatică anul trecut.

Ieftinuarie 2023: prețul mediu pentru un bilet de avion a fost de 118 euro/persoană

Considerată adesea echivalentul Black Friday-ului călătoriilor cu avion, campania Ieftinuarie reprezintă cel mai bun moment pentru cumpărarea biletelor de avion, care sunt în această perioadă reduse cu până la 60% comparativ cu restul anului. Pe scurt, Ieftinuarie e ocazia perfectă pentru a planifica deplasări pentru tot restul anului, la cele mai mici prețuri ale zborurilor.

Potrivite datelor Vola.ro, clienții care au achiziționat bilete de avion în timpul campaniei vor zbura în 337 de orașe din întreaga lume și vor călători cu 4.876 de bagaje. În ceea ce privește topul destinațiilor către care vor zbura nu sunt surprize majore, principalele orașe fiind, și de această dată, Londra, Bruxelles, Milano, Roma și Paris. Totodată, prețul mediu pentru un bilet de avion în Ieftinuarie a fost de 118 euro/persoană.

De asemenea, biletele vândute de Ieftinuarie 2023 la Vola.ro se pot traduce și în peste 75.287 de ore de zbor, adică 3.142 de zile. Compania a vândut în fiecare zi a campaniei peste 1.000 de bilete, iar cea mai populară oră pentru rezervări a fost ora 20:00.

Ieftinuarie 2023 în cifre și recorduri

Vola.ro a adunat și câteva recorduri interesante de Ieftinuarie. Astfel, premiul pentru cel mai norocos client merge la cel care și-a luat o vacanță de… 217 zile! În plus, merită menționați și micii călători care au devenit clienți Vola.ro în campania Ieftinuarie: 2.089 de copii și bebeluși vor merge anul acesta în primele lor călătorii cu avionul.

Vola.ro a identificat și cel mai organizat și hotărât client de Ieftinuarie 2023: și-a luat deja biletele pentru revelion 2024, cu 351 de zile în avans! Mai mult decât atât, cel mai generos client a plătit 7.581 de euro pentru rezervarea sa, probabil cea mai frumoasă investiție pe care o putea face la început de an.

Un alt record a fost înregistrat de un grup de prieteni: 38 de persoane au profitat de reducerile de Ieftinuarie și au rezervat bilete spre aceeași destinație.

Luna ianuarie a trasat câteva trenduri pentru 2023

După succesul campaniei Ieftinuarie 2023, Vola.ro a identificat o parte din trendurile care vor defini industria aviatică anul acesta. În primul rând, clienții au revenit la rezervările efectuate din timp, iar statisticile arată că biletele au fost achiziționate astfel: cu 31-45 de zile în avans (cu 25% mai mult ca în 2022), cu 45-60 de zile în avans (cu 24% mai mult ca în 2022), cu +60 de zile în avans (cu 23% mai mult ca în 2022).

Explicația este una destul de simplă: în prezent, există o predictibilitate mai mare în ceea ce privește zborurile, iar numărul de zboruri anulate sau modificate s-a redus la nivelul de dinainte de pandemie, ceea ce înseamnă că pasagerii au acum încrederea și siguranța că pot să rezerve cu mai mult timp înainte de data plecării, profitând și de prețurile reduse.

În plus, peste 40% dintre zborurile achiziționate în perioada campaniei Ieftinuarie 2023 sunt zboruri combinate pe care călătorii le găsesc doar pe Vola.ro, o tendință care pare că se va menține și în următoarea perioadă. Avantajele acestora sunt: prețul (zborurile combinate sunt mai ieftine), orele de decolare mai bune pentru pasageri și escalele de scurtă durată.

Nu în ultimul rând, datele Vola.ro au evidențiat și trendul locurilor preferențiale în aeronavă. De Ieftinuarie 2023, s-au rezervat cu +33% mai multe locuri preferențiale decât în ultimele luni ale anului 2022, semn că prețul mai mic al biletului de avion încurajează pasagerii să opteze și pentru produse auxiliare.